Descriere

Clorul este principalul anion al lichidelor extracelulare. Clorul este bine reprezentat si in alte fluide ale organismului: suc gastric, pancreatic si intestinal, lichidul cecal, sudoare, LCR. Clorul este responsabil, impreuna cu sodiul, de volumul lichidului extracelular si de osmolaritatea plasmatica. Clorul mentine integritatea celulara prin influenta sa asupra presiunii osmotice si a echilibrului acido-bazic. Ionul de clor urmeaza sodiul in deplasarile sale aproape pasiv, in scopul mentinerii neutralitatii electrice, fiind supus influentelor exercitate de mecanismele neuroumorale responsabile de homeostazia volumului. Astfel comportamentul concentratiei clorului plasmatic este in general paralel cu cel al sodiului.
De asemenea, clorul contribuie la economisirea bicarbonatului in tubul distal renal. Prezenta unei cantitati reduse de clor in fluidul tubular distal determina corectarea dezechilibrului indus de reabsorbtia activa de Na+ exclusiv prin secretie de H+ , ceea ce impune o intensificare a disocierii H2CO3 in H+ si HCO3-, cu trecerea anionului bicarbonic in sange intr-o proportie sporita si aparitia alcalozei. La polul opus alcalozei hipocloremice se situeaza acidoza hipercloremica, in care o cantitate crescuta de clor la nivelul tubului distal freneaza reabsorbtia de bicarbonat si secretia de H+ . Clorul si bicarbonatul au tendinta de a actiona invers in cadrul coloanei anionilor serici, variatiile lor proportionale si succesive tinzand sa compenseze modificarile electrice antrenate de variatia izolata, in plus sau in minus, a unuia dintre cei doi ioni. Exista doua tipuri de alcaloza metabolica hipocloremica:
- tipul sensibil la clor, care poate fi corectat prin administrarea de clor, apare in asociere cu varsaturile si administrarea de diuretice, ca urmare a pierderii de ioni de H+ si Cl- , cat si la pacientii cu adenoame viloase, ca urmare a pierderii de clor prin scaun;
- tipul rezistent la clor, necorectabil prin administrarea de clor, intalnit la pacientii cu hiperaldosteronism primar sau secundar, ca si la cei cu sindrom Bartter; excretia clorului urinar este echivalenta cu aportul.

Recomandari

Recomandari pentru determinarea Clorului seric:

- investigarea echilibrului hidro-electrolitic si acido-bazic in anumite conditii patologice:
- insuficienta suprarenaliana,
- mucoviscidoza,
- sindroame diareice si varsaturi,
- diabet zaharat,
- hiperparatiroidism,
- abuzuri de medicamente.
In conditii de urgenta este cel mai putin important electrolit, dar este in mod special important in corectarea alcalozei hipopotasemice.

Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate) sau postprandial; se va evita recoltarea din bratul prin care pacientul a primit recent o transfuzie.

Metoda Se foloseste metoda potentiometrica ISE (ion selective electrode).

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare intr-un interval de 2 ore.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul pastrat in tuburi inchise ermetic este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8o C ; timp indelungat la -20o C.

Limite si interferente

Administrarile i.v. excesive de solutii saline determina cresteri ale clorului seric.

Interferente cu medicamente:

Cresteri:
-  acetazolamida, acetilcisteina, aspirina, cannabis, carbamazepin, cefotaxim, colestiramina, corticosteroizi, ciclosporina, diazoxid, etretinat, hidroclorotiazida, litiu, metildopa, metiltestosteron, neostigmin, rasini chimbatoare de ioni, saruri de clor, triamteren.
Scaderi:
- acid ascorbic, allopurinol, amilorid, bicarbonat, bumetanid, cefotaxim, clorpropamida, corticosteroizi, etretinat, furosemid, hidroclorotiazida, laxative, manitol, triamteren, trimetoprim.