Infectiile oculare pot afecta diferitele structuri anatomice ale globului ocular, orbita si organele accesorii de protectie (sprancene, pleoape si glande lacrimale). Ele intereseaza mai frecvent organele anexe (pleoape si conjunctiva) decat globul ocular propriu-zis. Conjunctiva vine in contact strans cu corneea si de aceea se constata adesea o infectie dubla: keratoconjunctivita. Portajul nazal de Staphylococcus aureus constituie un factor favorizant pentru aparitia conjunctivitei bacteriene.
Microbiota indigena a pleoapelor o reflecta pe cea a tegumentului. Cele mai mari densitati microbiene sunt realizate in glandele pilosebacee si in orificiile glandulare, dominanti fiind stafilococii coagulazo-negativi. Colonizarea glandelor pilosebacee este realizata si de specii de Propionibacterium, precum si de organisme anaerobe. Bacilii difteromorfi fac parte si ei din flora gasita in mod normal pe tegumentul si marginea libera a pleoapelor.
Conjunctiva si corneea prezinta o incarcatura microbiana redusa datorita spalarii prin secretia lacrimala antrenata de miscarile palpebrale. De pe conjunctiva normala se pot izola:
- in aproximativ 94% din cazuri: stafilococi coagulazo - negativi;
- ocazional: bacili difteromorfi, specii de Candida, Staphylococcus aureus, diversi streptococi, neisserii nepretentioase nutritiv, specii de Haemophilus, enterobacteriaceae, pseudomonade, bacili antracoizi, fungi oportunisti si saprofiti;
- rar se pot izola bacterii anaerobe, sporulate sau nesporulate, micobacterii saprofite sau conditionat patogene si specii ale unor fungi oportunisti sau saprofiti: Absidia, Cryptococcus etc
Etiologia infectiilor oculare este in functie de structura anatomica afectata:
1. blefarita:
- bacterii (ex. Staphylococcus aureus);
- virusuri (ex. Herpes simplex - HSV);
- rar, paraziti (ex. Phthirius pubis).
2. conjunctivita:
Nou-nascuti: (la trecerea fatului prin canalul vaginal)
- neisseria gonorrhoeae;
- chlamydia trachomatis;
La copii si adulti:
- haemophilus influenzae;
- s. pneumoniae;
- s. aureus;
- moraxella spp.;
- chlamydia trachomatis (la adulti trachomul);
- alti germeni, care nu sunt izolati de rutina in laboratoarele de microbiologie: Mycobacterium tuberculosis, Francisella tularensis, Treponema pallidum etc.
- fungi, virusuri (adenovirusuri, enterovirusuri, Coxsackie - virus).
3. keratita:
- pseudomonas aeruginosa;
- s. aureus;
- S. pneumoniae;
- HSV.
Infectiile sistemice pot determina si infectii oculare la organisme imunocompromise (ex. pacienti cu HIV) dintre care amintim pe cele produse de urmatorii agenti patogeni: Citomegalovirus, Pneumocystis carinii, Cryptococcus neoformans, Candida spp. etc
Interpretarea culturilor bacteriene trebuie sa fie in concordanta cu examenul microscopic. Intotdeauna bacteriile izolate din cultura trebuie sa se regaseasca pe frotiu pentru a putea sustine implicarea acestora in patologie. Daca germenele este situat intraleucocitar, cu siguranta microorganismul izolat este cel patogen. Se va trece la identificarea lui pana la nivel de specie si se va efectua antibiograma. Aceasta se va realiza pe mediul Mueller-Hinton, Mueller-Hinton cu 5% sange de berbec sau mediul HTM (Haemophilus Test Medium) in functie de tipul germenului izolat. Discurile impregnate cu antibiotic sunt de asemenea alese in functie de germenele izolat. In buletinul de rezultate nu sunt comunicati germeni saprofiti ca Staphylococcus epidermidis si Corynebactecterium spp.
Mentiune: In laboratorul Synevo Bucuresti este disponibil, pentru cazurile de urgenta, un sistem automat de identificare bacteriana si efectuare a antibiogramei, cu eliberarea rezultatului in 24 ore de la izolarea germenului in cultura pura.
In cazuri obisnuite, la cabinetul oftalmologic, recoltarea se face asezand pacientul pe scaun cu capul pe spate. Cu policele stang se coboara pleoapa inferioara, pentru a evidentia fundul de sac conjunctival, din care se recolteaza material cu ajutorul a 2 tampoane fine. Daca pleoapele sunt mult tumefiate, se va recolta - cu tamponul sau cu ansa de platina - direct de la nivelul unghiului interior, fara coborarea pleoapei. In cazuri de orjelet, prelevarea se face direct.
Aspectul ochiului si ale organelor anexe poate fi un indiciu pentru orientarea diagnosticului, de aceea se noteaza urmatoarele aspecte:
- prezenta sau absenta exsudatului conjunctival;
- aspectul exsudatului: seros, sero-purulent, purulent, muco-purulent, fibrinos, pseudomembranos;
- aspectul mucoasei: edem, congestie, hemoragie, reactie foliculara, papilara, ulceratii etc.
Recoltarea se face obligatoriu din ambii ochi, pe tampoane separate.
Transportul probelor si insamantarea trebuie facute imediat, intrucat marea majoritate a germenilor din leziunile conjunctivale au o viabilitate redusa in mediul extern. Pentru determinarea antigenului Chlamydia recoltarea se va face pe recipiente speciale.