Descriere Urina este un lichid biologic de excretie, cu o compozitie chimica complexa, care poate suferi modificari in anumite stari patologice. Analiza completa de urina include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, greutate specifica), chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite, nitriti) si examenul microscopic al sedimentului.
Biochimia urinei se determina printr-o metoda semicantitativa, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind stripuri de urina. Acest tip de test este rapid si masoara elementele din urina care sunt semnificative pentru disfunctii renale, urinare, hepatice si metabolice. In eventualitatea unei modificari patologice, se produce o schimbare de culoare in zona testului respectiv, care se compara cu o scala de culori predefinita. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a rezultatului.
Densitatea urinii reprezinta capacitatea rinichiului de a concentra urina.Testul compara densitatea urinei fata de densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1.000. Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor, protonii sunt eliberati de un agent complex si produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi influentata si de alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute, agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase.
In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in anumite conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate urinara crescute), hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica incipienta (volum crescut, densitate scazuta).
Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1009-1011) - izostenurie.

Recomandari Recomandari pentru determinarea densitatii urinare:

- identificarea unor disfunctii  renale, urinare, hepatice si metabolice.

Pregatire pacient Recoltarea pentru examenul de urina se face din prima urina de dimineata (sau o proba de urina spontana), jetul mijlociu, dupa o prealabila toaleta locala. Prima urina de dimineata are avantajul ca este mai concentrata si nu este influentata de dieta si activitatea fizica.

Metoda Se foloseste metoda fotometrica.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - urina.

Recipient de recoltare - recipient pentru sumarul de urina.

Cantitate recoltata - 10 ml.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se imerseaza stripul in  urina timp de o secunda, dupa care se introduce  in analizor; rezultatele apar in 60-120 secunde.

Cauze de respingere a probei - cantitate insuficienta de urina, recoltare si pastrare necorespunzatoare.

Stabilitate proba - 3-4 ore la temperatura camerei (urina va fi refrigerata daca exista intarzieri in examinare).

Limite si interferente

Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi influentata si de alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute, agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase.
In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in anumite conditii aceasta relatie nu este valabila:
- diabet (volum si densitate urinara crescute),
- hipertensiune (volum normal, densitate scazuta),
- boala renala cronica incipienta (volum crescut, densitate scazuta).

Factori de interferenta:
- pH >7 scade densitatea
- resturi de detergenti din recipientul de colectare cresc densitatea
- medicamente – diuretice, antibiotice, substante radiologice de contrast (1.040-1.050), manitol, dextran cresc densitatea.