Descriere Insulina este un hormon polipeptidic produs de celulele beta ale insulelor Langerhans pancreatice. Molecula de insulina este alcatuita din 2 lanturi polipeptidice: lantul alfa cu 21 aminoacizi si lantul beta cu 30 aminoacizi, unite prin doua punti disulfidice. Insulina si peptidul C sunt produse de pancreas ca rezultat al clivarii proteolitice a proinsulinei.
Reglarea secretiei de insulina se face predominant prin nivelul glicemiei.
Secretia de insulina este stimulata de hiperglicemie, unii aminoacizi, hormoni ca glucagonul, gastrina, secretina, colecistokinina.
Secretia insulinica este inhibata de hipoglicemie, somatostatina, adrenalina si noradrenalina.
Actiunea insulinei este mediata de receptori specifici si consta in principal din facilitarea asimilarii glucozei la nivelul celulelor hepatice, adipoase si musculare; aceasta constituie baza actiunii hipoglicemiante.
Prin activarea atat a proceselor de stocare a glucozei sub forma de glicogen, cat si a sintezei lipidelor si proteinelor pe seama glucidelor alimentare, precum si prin inhibarea proceselor de gluconeogeneza hepatica, insulina detine alaturi de alti hormoni anabolizanti un important rol fiziologic in cresterea rezervelor energetice ale organismului.
Reglarea secretiei de insulina se realizeaza si printr-un mecanism neuro-reflex, cu participarea centrilor glicoreglatori hipotalamici si a nervilor insulinosecretori vago-simpatici.
Mecanismul de actiune al insulinei asupra celor 3 metabolisme este complex si diferit de la un tesut la altul.
Captarea si stocarea glucozei in ficat presupune inhibarea glicogenfosforilazei si activarea fosfofructokinazei si glicogensintetazei de catre insulina. La nivel muscular si adipos, insulina faciliteaza transportul glucozei cu ajutorul unei proteine transportoare prin mecanismul difuziunii active. Insulina se combina cu o proteina-receptor care activeaza sistemul de transport membranar si echipamentul enzimatic necesar degradarii glucozei la nivel celular. Acest receptor insulinic este o proteina formata din doua subunitati glicoproteice alfa si alte doua subunitati beta unite prin punti disulfidice. Subunitatile alfa sunt extracelulare, iar cele beta sunt transmembranare, cu activitate tirozinkinazica. Creierul este singurul tesut permeabil la glucoza fara participarea insulinei, de aceea scaderea glucozei in sange la valori sub 50 mg/dL provoaca ameteli, convulsii, eventual coma hipoglicemica.
Un dezechilibru in metabolismul insulinic duce la influentarea masiva a unui numar semnificativ de procese metabolice. O concentratie prea scazuta de insulina libera, biologic activa, poate duce la dezvoltarea diabetului zaharat.
Posibile cauze ale acestuia includ:
- distrugerea celulelor beta (diabetul de tip I),
- reducerea efectului insulinei sau a sintezei pancreatice (diabetul de tip II),
- existenta anticorpilor circulanti antiinsulinici,
- eliberarea intarziata a insulinei sau
- absenta receptorilor celulari insulinici (sau receptori inadecvati).

Pe de alta parte, secretia insulinica autonoma neregulata este in general cauza hipoglicemiei. Aceasta conditie este data de inhibarea gluconeogenezei, de exemplu ca rezultat al unei insuficiente renale sau hepatice, adenoamelor sau carcinoamelor de celule insulare. Exista si situatii in care hipoglicemia poate fi provocata, deliberat (scop diagnostic sau terapeutic) sau accidental (supradozare insulina, hipoalimentatie).
Determinarea insulinei poate fi efectuata in asociere cu testul de toleranta la glucoza sau cu glicemia bazala (a jeun).

Hipoglicemia a jeun (5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu.