Virusul rubeolei este  un togavirus cu ARN monocatenar care determina una din infectiile exantematoase ale copilariei. Infectia se produce predominant in lunile de iarna si primavara, subiectii umani fiind singurele gazde cunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct si aerogen (prin secretii nazofaringiene). Perioada de incubatie este de 2-3 saptamani.
Infectia are de obicei o evolutie benigna si este frecvent subclinica. In cazurile simptomatice, tabloul clinic include febra, eruptie maculo-papulara adesea discreta si de scurta durata, limfadenopatii, posibil coriza si conjunctivita. Adenopatia rubeolica (tipic in regiunea occipitala, retro- si submastoidiana, laterocervicala si submaxilara) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indica de obicei neutropenie, iar in formula leucocitara este caracteristica aparitia de plasmocite si celule Türk, a caror proportie poate ajunge la 5-19 %. Infectia confera imunitate pe toata durata vietii.

Infectia cu virusul rubeolei are consecinte foarte grave in cazul in care este contractata in cursul primelor patru luni de sarcina. Daca gravida nu prezinta imunitate, exista un risc mare de afectare embriofetala.
Rubeola congenitala determina aparitia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectand dezvoltarea ulterioara: cataracta, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. Consecintele patologice asupra fatului si nou-nascutului depind de teratogenitatea virusului si de varsta gestationala la care s-a contractat infectia. Este unanim acceptat faptul ca riscul scade odata cu cresterea varstei gestationale; astfel riscul este maxim in cursul primelor doua luni de sarcina (40-60 %) si scade progresiv in lunile patru si cinci (10-20 %). Studiile au demonstrat faptul ca infectia fetala este rara dupa trimestrul II de sarcina.
In cursul infectiei acute, virusul infecteaza placenta si poate fi transmis la fat. Expunerea secundara la virus sau reinfectia se asociaza extrem de rar cu transmiterea intrauterina a virusului, indicand faptul ca imunitatea mamei (dobandita natural sau indusa prin vaccinare) confera protectie impotriva infectiei in utero.

Infectia primara a mamei poate avea urmatoarele consecinte:
a) absenta infectiei la embrion;
b) resorbtia embrionului (doar in cursul primelor saptamani de sarcina);
c) avort spontan;
d) moartea fatului in utero;
e) infectia placentei fara afectarea fatului;
f) afectarea concomitenta a placentei si fatului.

Testele serologice reprezinta un instrument important in diagnosticul si monitorizarea infectiei acute. Astfel, primul raspuns umoral la infectie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectati in majoritatea cazurilor la cateva zile de la aparitia exantemului, atingand un maximum dupa 2-3 saptamani de la debut. Nivelurile IgM incep sa scada dupa 36-70 zile, fiind rar detectate dupa 180 zile (in cazuri izolate, pana la 1 an).
Introducerea vaccinului antirubeolic in 1969 a avut un impact major asupra numarului de infectii congenitale.
Cu toate acestea continua sa apara epidemii de rubeola. Prevalenta femeilor neimunizate in randul populatiilor vaccinate este in jur de 1.8 %, in timp ce la populatiile nevaccinate poate depasi 40 %.
Luand in considerare datele prezentate reiese importanta efectuarii screening-ului  pentru determinarea statusului imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile  gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a demonstrat teratogenitatea virusului atenuat continut in vaccin) si la cele care pot deveni gravide in urmatoarea luna dupa vaccinare, se recomanda ca screening-ul sa fie efectuat inainte de conceptie, iar femeile neimunizate sa poata beneficia de vaccin.


Diagnosticul infectiei recente.
O crestere de patru ori a nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta.
Un rezultat pozitiv pentru anticorpii IgM este de asemenea sugestiv pentru infectia recenta, dar instituirea masurilor clinice nu trebuie sa se faca pe baza unei singure determinari. In laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru anticorpii antirubeola de tip IgM este confirmat prin doua metode: chemiluminiscenta si ELISA, iar aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate.

Diagnosticul infectiei congenitale.
Deoarece serul copiilor normali contine anticorpi IgG transferati pasiv de la mama, diagnosticul de rubeola congenitala se stabileste prin evidentierea anticorpilor IgM. Acestia sunt depistati in 100% din cazuri in primele 5 luni de la nastere (in majoritatea cazurilor in primele 3 luni). Frecventa acestora scade dupa cum urmeaza: 60% la varsta de 6-12 luni, 40% la varsta de 12-18 luni; rar detectabili dupa varsta de 18 luni.

Monitorizare post-vaccinala.
Anticorpii IgM apar la 80% din pacientii vaccinati in primele 3 saptamani de la vaccinare. Anticorpii IgG sunt de regula detectati la 4-6 saptamani de la data vaccinarii si persista toata viata.

Recomandari pentru determinarea anti-rubeola de tip IgM si IgG:

- diagnosticul infectiei cu virusul rubeolic.

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi).

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil cateva ore la temperatura camerei 18-30o C ; cateva zile la 2-8o C ; perioada mai indelungata la –20o C. Centrifugati specimenele decongelate si utilizati supernatantul. Evitati congelare/decongelare repetata.

Absenta anticorpilor IgM la nastere nu exclude diagnosticul de rubeola congenitala.
Rubeola neonatala, este o conditie clinica rara, dar trebuie luata in considerare daca anticorpii IgM nu se pozitiveaza in perioada postnatala imediata, ci mai tarziu.
Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot sa apara dupa mononucleoza infectioasa, infectii cu parvovirus B19 si posibil alte infectii  cu virusuri de tip herpetic.
Reactii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate si la gravide, datorate unor reactii incrucisate cu alte virusuri (CMV, rujeolic).
Anticorpii heterofili prezenti in serul pacientilor pot interactiona cu imunoglobulinele incluse   in componentele kit-ului si da rezultate neconcludente.