ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR
Aici gasiti analizele medicale grupate pe categorii precum si detalii generale si specifice pentru categoriile respective.
Selectati o categorie din lista de mai jos:

Dictionar de medicamente online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Dictionar medical online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Puteti trimite articole cu tema medicala la
adresa de email

Solutie antistress!
Construieste poduri :)

Joc, Construieste podul, Cargo Bridge

Prinde pisica neagra :)
Prinde pisica neagra- Chat Noir - Flash game

Analize medicale de laborator

TIMPUL DE TROMBOPLASTINA PARTIAL ACTIVAT (SANGE) < < Analize medicale explicate



Descriere APTT este un test functional care evalueaza calea intrinseca (prekalicreina, kininogenul cu greutate moleculara mare, factorii XII, XI, IX, VIII)  si comuna a coagularii (factorii X, V, II, I).
In vivo, activarea factorilor XII si XI ai caii intriseci a coagularii este mediata de un receptor situat la nivelul matrixului subendotelial al vasului lezat. Factorii XIIa si XIa vor activa la randul lor sistemul kalikreina - kinina ca si restul factorilor implicati pe calea intrinseca.
In vitro, activarea este realizata prin adaugarea unei asa-numite tromboplastine partiale, compusa   doar din fosfolipide (nu contine partea proteica) si a unui activator de suprafata. Ca urmare, determinarea APTT implica recalcifierea unei plasme sarace in trombocite in prezenta unei cantitati standardizate de cefalina (fosfolipid preparat din tesut cerebral de iepure) si a unui activator de suprafata (silica). Timpul de coagulare, exprimat in secunde, se masoara din momentul adaugarii ionilor de calciu pana in momentul formarii cheagului.
Proprietatile reactivilor folositi depind de tipul si concentratia tromboplastinei partiale (ca substituent al factorului 3 plachetar sunt folosite fosfolipide extrase din placenta, tesut cerebral, plante) ca si de activatorul de suprafata (kaolin, acid elagic, silica).
Datorita activarii de suprafata controlate si a concentratiei fixe de fosfolipide, APTT are o sensibilitate si reproductibilitate mai mare decat PTT (test care nu foloseste activatori de suprafata).

Domeniul masurabil al APTT variaza intre 20 si 240 secunde. Valorile APTT depind de reactivul APTT, de metoda folosita, de analizor.
Intervalul terapeutic in cursul heparinoterapiei este 2-2.5 ori valoarea normalului. Heparina administrata intravenos potenteaza efectul inhibitor al antitrombinei asupra factorilor XII, XI, IX, X si II (serin-proteaze), ceea ce are ca rezultat scaderea activitatii coagulante pe calea intrinseca (efectul se exercita mai ales asupra factorilor Xa si a trombinei). Efectul anticoagulant apare imediat. Deoarece timpul de injumatatire al heparinei este de 3 ore, proba de sange pentru APTT se recolteaza la 3 ore dupa sau cu o ora inainte de administrarea heparinei.

Rezultatele APTT se coroboreaza cu  valorile Timpului Quick(TQ).
TQ normal cu APTT alungit: sugereaza deficitul unuia din factorii VIII, IX, XI si/sau XII.
TQ alungit cu APTT normal: sugereaza un posibil deficit de factor VII.
TQ si APTT alungite: sugereaza deficitul unuia din factorii I, II, V sau X.



Recomandari

Recomandari pentru determinarea APTT:

- detectarea deficientelor congenitale sau dobandite  a factorilor de coagulare mentionati mai sus;
- suspiciunea de hemofilii si boala von Willebrand;
Observatii: deficitul de factor XII, prekalikreina si kininogen cu molecula mare nu se insoteste clinic de manifestari hemoragice. Aproximativ 95 % din sindroamele hemoragice congenitale se insotesc de prelungirea APTT.
- monitorizarea tratamentului cu heparina nefractionata;
- suspectarea prezentei de inhibitori ai coagularii (ex.anticoagulant lupic);
- evaluarea preoperatorie a riscului hemoragic.



Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate). In heparinoterapie, proba se recolteaza cu o ora inainte de urmatoarea administrare. Nu se recolteaza proba de pe un cateter heparinizat.

Metoda Se foloseste metoda coagulometrica.

Pentru cadre medicale Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer cu citrat de Na 0.105M (raport citrat de sodiu - sange=1/9). Presiunea realizata de garou trebuie sa fie intre valoarea presiunii sistolice si cea a presiunii diastolice si nu trebuie sa depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul; pentru a preveni coagularea partiala a probei se va asigura amestecul corect al sangelui cu anticoagulantul, prin miscari de inversiune a tubului.

Prelucrare necesara dupa recoltare - proba va fi centrifugata 15 minute la 2500g, urmata imediat de separarea plasmei.

Cauze de respingere a probei - vacutainer care nu este plin; proba hemolizata sau coagulata.

Stabilitate proba - plasma separata este stabila 4 ore la temperatura camerei (stabilitatea se reduce la 2 ore, in cazul pacientilor aflati sub heparinoterapie); 3 saptamani la -20o C; peste 1 an la –70o C.

Limite si interferente - APTT depinde de varsta pacientului: la copii poate fi prelungit in absenta unei afectari a sistemului de coagulare, pe cand la varstnici poate fi scurtat;
- plasma hemolizata scurteaza APTT la pacientii neheparinizati, dar nu si la cei heparinizati;
- valori ale hematocritului foarte mari sau foarte mici pot interfera cu testul;
- vacutainere recoltate insuficient, prin modificarea raportului sange-citrat;
- APTT este mai putin influentat de produsii de degradare ai fibrinogenului sau fibrinei decat  TT;
- nu se foloseste pentru monitorizarea tratamentului cu heparina cu greutate moleculara mica care actioneaza in principal asupra factorului Xa;
- recoltarea probei pe cateter venos central  pe care a fost administrata solutie hipertona de NaCl va prelungi TQ si APTT;
- interferente medicamentoase: administrarea concomitenta de penicilina, anistreplaza, clorpromazina, acid valproic pot creste APTT.

Atentie! Aceasta sectiune are caracter informativ.
Valorile rezultate la interpretarea analizelor pot sa difere de la un laborator la altul.
Garantia unei interpretari corecte poate fi oferita doar de laboratorul care a efectuat analizele.







Timpul de tromboplastina partial activat (sange) - Analize medicale de laborator - Explicatii analize medicale - valori normale