Descriere

Virusul herpes simplex (HSV) este un virus stravechi si ubicuitar, fiind implicat la om  in producerea de infectii acute si recurente. Transmiterea  se face prin contactul apropiat cu persoanele infectate. Virusul patrunde in mucoase (oculare, orale si genitale) si se replica local. Evolutia clinica a infectiei este variabila, iar simptomele pot fi uneori minime si trec neobservate. Principalele semne si simptome sunt reprezentate de eruptii bucale si cutanate, leziuni ale tractului genital  si herpes neonatal. La un procent redus din indivizii afectati virusul poate patrunde in ganglionul radacinii senzitive a nervilor si determina infectii recurente.
Virusul herpetic constituie de asemenea o cauza obisnuita de infectii la pacientii imunodeprimati (neoplazici, HIV-pozitivi).
In 1960 s-a descoperit ca exista doua tipuri distincte de virus herpetic: HSV I si HSV II. HSV I este asociat in principal cu infectii oculare si orale, in timp ce HSV II determina leziuni genitale.
Ambele virusuri raman intr-o stare latenta si pot fi reactivate in cursul sarcinii. Infectia primara a gravidei cu HSV II se manifesta prin leziuni veziculare dureroase la locul inocularii. Totusi, exista situatii in care boala poate ramane subclinica, mai ales la gravidele care au venit anterior in contact cu HSV I. Se considera ca frecventa infectiilor congenitale cu HSV II este de 1 la 2000-5000 nasteri. In cele mai multe cazuri infectia se transmite intrapartum, la trecerea fatului prin canalul cervical. Transmiterea infectiei in primele saptamani de sarcina se poate asocia cu pierderea sarcinii. Infectiile dezvoltate mai tarziu pot determina microcefalie sau hidrancefalie si leziuni oculare (microftalmie, keratoconjunctivita si retinita). Au fost descrise defecte atat in cazul infectiei primare cat si in cea reactivata.
Screening-ul pentru HSV IgG se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infectie. Testul serologic poate identifica expunerea materna dar nu poate diferentia prezenta bolii active de portajul asimptomatic al virusului si nici nu are valoare predictiva asupra riscului de transmitere a infectiei prepartum sau intrapartum. Recomandarile actuale indica operatia cezariana doar la gravidele care au leziuni active in momentul nasterii.
Determinarea anticorpilor fata de virusul herpetic este larg utilizata in centrele de transplant la donatorii si primitorii de maduva osoasa.
Depistarea anticorpilor de tip IgM este utila pentru confirmarea unei infectii active; are semnificatie clinica in special in diagnosticul infectiei neonatale si a encefalitei herpetice.

Anticorpii anti HSV tip IgG sunt in mod normal absenti (negativi). Persoanele infectate cu HSV I sau II pot sa nu prezinte niveluri detectabile de anticorpi IgG in stadiile precoce ale infectiei. Anticorpii IgG incep sa creasca la 1-2 saptamani dupa infectia primara, ating un maxim in 6-8 saptamani, dupa care scad progresiv. Nivelurile de anticorpi pot fi foarte scazute sau nedetectabile in perioadele dintre reactivari; in aceste situatii se pot obtine rezultate negative chiar in prezenta unei expuneri anterioare la virus. Reactivarile virusului pot sa nu determine niveluri detectabile de anticorpi IgG. Pentru determinarea unei seroconversii (din negativ in pozitiv) se vor recolta doua probe de sange la un interval de 2-3 saptamani, in faza acuta si cea de convalescenta a bolii. Proba din faza acuta trebuie pastrata si testata in paralel cu proba din faza de convalescenta.

Recomandari Recomandari pentru determinarea anticorpilor IgG si IgM:

- screening-ul pentru HSV IgG se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infectie;
- determinarea anticorpilor fata de virusul herpetic este larg utilizata in centrele de transplant la donatorii si primitorii de maduva osoasa;
- depistarea anticorpilor de tip IgM este utila pentru confirmarea unei infectii active; are semnificatie clinica in special in diagnosticul infectiei neonatale si a encefalitei herpetice.

Pregatire pacient Se recolteaza fara o pregatire prealabila.

Metoda se foloseste metoda imunoenzimatica cu detectie prin chemiluminiscenta pentru anticorpii IgG; ELISA pentru anticorpii IgM.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi).

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil cateva ore la temperatura camerei; 4 zile la 2-8º C ; o perioada mai indelungata la –20º C. Centrifugati specimenele decongelate si utilizati supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata.

Limite si interferente

Anti-virus herpetic I si II IgG
Testul are la baza o metoda calitativa de detectie a anticorpilor. Rezultatele obtinute trebuie corelate intotdeauna cu diagnosticul clinic si alte teste de laborator.
Prezenta anticorpilor IgG intr-o singura proba nu este suficienta pentru a face distinctia intre o infectie activa si o infectie produsa in antecedente. Confirmarea unei infectii active se face prin efectuarea anticorpilor IgM sau prin cultura directa a virusului din leziuni.
La pacientii imunodeprimati interpretarea rezultatelor se va face cu prudenta.
La pacientii care prezinta infectii cu virusul varicelo-zosterian, Epstein-Barr sau citomegalovirus pot aparea cresteri ale nivelului de anticorpi HSV I si II IgG, datorita reactivitatii antigenice incrucisate in cadrul familiei herpesvirusurilor.

Anti-virus herpetic I si II IgM
Desi prezenta anticorpilor IgM este sugestiva pentru o infectie activa nu permite diferentierea infectiei primare de o reactivare.