Sfaturile psihologului Cristina Calarasanu pentru cititorii Ziare.com

Inca din primele luni de viata, dezvoltarea copilului se realizeaza in cea mai mare parte prin interactiunea cu mediul inconjurator si in special cu persoanele din jurul sau. Mama, tatal, fratii, bunicii sunt o oglinda pentru copil in ceea ce priveste gesturile lor, emotiile sau modelul de a se manifesta.

Interactiunea cu ceilalti copii este un factor esential in cresterea capacitatii copilului de a fi deschis si disponibil pentru a intra in relatii noi. Nu este deloc usor pentru un copil sa invete sa relationeze, sa cunoasca, sa comunice cu un alt copil.

Primele interactiuni din parc, de la locul de joaca, pot fi adesea insotite de imbranceli, plans, tipete, lovituri sau lupte pentru jucarii. Copilul mic este foarte centrat pe propria sa persoana, considera ca totul ii apartine si nu doreste sa imparta cu nimeni ceea ce este al lui. Aparitia unui alt copil presupune a lua in considerare si persoana celuilalt, nevoile sale, dorintele chiar daca acestea intra in conflict sau produc frustrare.

Adesea parintii sunt enervati, suparati pentru ca copilul lor nu se comporta asa cum trebuie in parc, ii fac de rusine fata de alti parinti sau nu sunt la fel de cuminti precum alti copii.

Manifestarile copilului in relatie cu alti copii sunt modalitati de a-i cunoaste, de a intra in legatura cu ei, de a se apropia de ei. In joaca copiilor mici exista o incarcatura afectiva intensa, pe care ei nu stiu si nu pot sa o gestioneze, de aceea apar tot felul de mici incidente.

Parintii pot explica, pot pune in cuvinte motivul pentru care un copil plange sau este agresiv cu un alt copil. Reactia lor la fel de agresiva sau de intensa va crea confuzie copilului si il va determina sa actioneze la fel si in alte situatii similare, luand-o ca pe un model.

Absenta interactiunii cu copii, cresterea copilului doar in climatul familial contribuie la accentuarea dificultatii sale de a se separa de familie, de a merge in locuri noi sau de a ramane in preajma altor persoane.

Copilul care nu se joaca de mic cu alti copii este un copil temator, timid, care se va retrage mereu sa fie singur, isi va gasi de joaca intr-un colt si nu va cauta compania altor copii.

Dificultatile apar insa o data cu intrarea in gradinita, unde conteaza foarte mult experienta anterioara in relatia cu copii. Copilul va fi pus in situatia de a cunoaste multi copii noi, de a petrece cu ei cateva ore in fiecare zi si de a fi nevoit sa accepte pe fiecare dintre ei asa cum este.

Nu toti copiii seamana intre ei, unii vor fi galagiosi, altii foarte prietenosi, altii mai zburdalnici etc. Prima senzatie este de a fi coplesit, contrariat, speriat si chiar de a refuza sa mai mearga acolo.

Este importanta aceasta experienta, precum si capacitatea copilului de a povesti despre ea acasa, sau doar de a plange si de a refuza sa mai mearga.

Rolul celorlalti copii este important si din punct de vedere al regulilor si limitelor pe care copiii le invata numai alaturi de ceilalti copii.

In joaca copilul va invata sa astepte sa ii vina randul, sa respecte randul celuilalt, sa il asculte pe celalalt, sa lucreze impreuna cu el, sa accepte si alte pareri, sa imparta cu altii etc.

Iata cateva dintre modalitatile de manifestare ale copilului intre ceilalti copii:

Nevoia de a-i conduce mereu pe ceilalti copii, de a se face mereu cum vrea el, ce ii place lui, de domina toti copii si de a fi mereu in centrul atentiei. De obicei, acesti copii sunt insa nesiguri si au mereu nevoie de a fi apreciati si de a li se confirma valoarea.

Nevoia de a le face pe plac mereu celorlalti copii, chiar si cand este vorba de pozne sau trasnai pentru care va fi mereu scos tap ispasitor si va deveni rapid cel care este de vina pentru toate cele cate se petrec intre copii. In fapt, acesti copii simt nevoia de a fi acceptati si recunoscuti ca parte a grupului, se tem sa fie respinsi.

Nevoia de a face mereu cate ceva, de a nu sta locului, de a schimba activitatea, de a le strica jocul celorlalti sau de a-i incurca, de a nu avea stare. Acesti copii sunt foarte influentati de afectele pe care le simt, nu au capacitatea de a face ceva cu ele si atunci ajung sa fie agitati si fara sa poata pastra constanta unei activitati.

Nevoia de a ramane intr-un colt, retras, de a se juca singur, de a nu cauta compania celorlalti copii, de a nu fi interesat de ei. Acesti copii nu au incredere in ceilalti copii si nu pot intra in relatie cu ei intrucat se tem foarte tare ca ar putea fi in nesiguranta alaturi de ei. Sunt copii care nu au incredere nici in ei insisi si nu pot exprima nevoia lor de a fi primiti in grup sau de a participa la joc.

Nevoia de a face exact invers mereu, de a dori alt joc decat cel propus, de a se opune la orice propunere, de a nu fi de acord cu nici un copil, de a spune mereu nu la orice. Pe de o parte acesti copii testeaza limitele celorlalti copii de a tolera aceasta opozitie permanent, pe de alta parte incearca sa se diferentieze de ei, sa isi gaseasca o pozitie proprie si o identitate specifica.

Nevoia de a-i agresa pe ceilalti copii, de a-i ciupi, trage de par, de a le murdari hainele, de a le rupe, de a le strica jucariile etc. Sunt copii care nu reusesc sa isi exprime placerea sau neplacerea pe care joaca cu ceilalti copii le-o produce decat folosindu-se de aceste manifestari. Nu isi pot exprima nemultumirea, protestul, furia sau bucuria, incantarea si atunci cuvintele sunt inlocuite cu puneri in act care sa ii aduca satisfactia acelei trairi.

Va invit sa imi adresati intrebarile sau sa imi impartasiti experientele voastre legate de acest subiect.



Psiholog Cristina Calarasanu

psiholog@ziare.com
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/11-03-2009/sfatul-psihologului-copilul-meu-intre-alti-copii-940144