Sfaturile psihologului Cristina Calarasanu pentru cititorii Ziare.com

Vorbeam in articolul de saptamana trecuta despre aparitia si dezvoltarea limbajului. Va propun sa abordam in acest articol cum vorbeste copilul. Modul in care se exprima, cuvintele pe care le alege, aparitia unor expresii noi sau repetarea unor fraze sunt caracteristici ale anumitor etape si stari.

A asculta ceea ce spun copiii ne ajuta sa cunoastem lumea lor interioara, sa aflam sub ce forma ajung la noi trairile lor, care sunt curiozitatile sau temerile lor. Asa cum spuneam si in articolul anterior, limbajul se constituie in interactiunea cu mediul social.

De aceea, impactul pe care il are acest mediu asupra copilului se va reflecta in modul in care se exprima si in ceea ce spune. Uneori copilul are capacitatea de a reda direct, povestind ceea ce s-a intamplat, alteori reda indirect preluand fragmente propriu-zise din evenimentele respective.

• Imitatia - joaca un rol important in imbogatirea vocabularului, copiii preluand multe cuvinte sau expresii de la alti copii sau de la adulti. Primele modele si cele care isi pun amprenta asupra limbajului copilului sunt parintii.

Adesea copiii se exprima folosind cuvinte si gesturi specifice adultilor, si aceasta este incercarea lor de a se simti mai aproape de ei, de a-i intelege, de a se pune in locul lor.

• Repetitia - copiii inca de foarte micuti sunt extrem de atenti la ceea ce vorbeste in jurul lor. Inregistreaza toate aceste cuvinte, care insa cel mai adesea sunt insotite de trairi, de afecte. Ei preiau o data cu cuvintele si aceste afecte pe care insa nu le pot traduce, nu le pot face intotdeauna sa capete un sens, mai ales cand sunt foarte intense.

In dorinta de a intelege modul in care s-au comportat cei din jurul lor, de a da o semnificatie reactiilor lor, de a elabora impactul pe care l-au avut asupra lor cuvintele, copiii aleg sa le repete si sa le asculte iar si iar, de data aceasta fiind chiar ei cei care le rostesc in fata altora. Este ca o inversare de roluri, ca o punere in act a ceea ce a vazut sau a auzit.

• Stereotipiile - utilizarea mereu a acelorasi cuvinte sau expresii ne pune intrebarea daca este vorba despre un vocabular sarac al copilului, o dificultate in dezvoltarea sa intelectuala sau daca este vorba despre un blocaj, o inhibitie afectiva care impiedica accesul la o exprimare complexa.

In timp ce in prima situatie, poate fi o intarziere in dezvoltare sau de o lipsa a activitatilor necesare stimularii limbajului, in cea de-a doua situatie copilul s-a confruntat cu o situatie incarcata emotional care a condus la aparitia blocajului.

• Cuvintele goale - sunt acele cuvinte pe care copiii le folosesc fara ca ele sa insemne ceva pentru ei, fara sa le cunoasca sensul sau contextual in care pot fi folosite. Putem spune ca sunt invatate pe dinafara si ca sunt redate automat, de multe ori in situatii in care nu se potrivesc.

Este important ca parintii sa reuseasca sa creeze legatura intre cuvantul in sine si ceea ce semnifica el. Capacitatea de a intelege cuvintele abstracte se dezvolta in apropierea scolaritatii si pentru cei mici este necesara o asociere cu elemente concrete, din experienta lor, pe care le cunosc si despre care au o reprezentare.

• Cuvintele urate - iata unul din aspectele delicate legate de limbajul copilului.
Parintii sunt pusi in situatia stanjenitoare si uneori surprinzatoare de a-si auzi copilul reproducand cuvinte urate pe care ei nu le-au spus sau nu au fost auzite pana acum.

Aparitia acestor cuvinte este un motiv de ingrijorare pentru ca in general modul in care un copil vorbeste este asociat cu educatia pe care a primit-o. Mai mult, e vorba de "obraznicie", de "golanie", de vulgaritate. Insa copiii preiau aceste cuvinte de alti copii sau de la alti adulti fara ca ei sa stie cel mai adesea ce inseamna ele.

Continutul lor semantic le ramane indiferent si necunoscut pana mai tarziu, dar ceea ce ii determina sa le preia este continutul lor afectiv. Ele sunt asociate descarcarii unei trairi intense si devin o modalitate pentru copil de a exprima o stare emotionala (furie, neputinta, tristete, confuzie).

De multe ori atunci cand aceste cuvinte sunt adresate unui alt copil sau unui adult, ele nu reflecta doar expresia unei dificultati legate de acea relatie, ci copilul le spune chiar despre el, isi atribuie acele trasaturi negative, proiectandu-le insa asupra celuilalt.

Este importanta comunicarea cu copilul, indiferent de situatia in care se afla sau de ce limbaj foloseste, pentru a reusi sa aflam cum a auzit, unde, la ce ii foloseste, ce exprima de fapt despre el.



Psiholog Cristina Calarasanu

psiholog@ziare.com
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/02-05-2010/sfatul-psihologului-copilul-meu-si-limbajul-sau-ii-992691