Sfaturile psihologului Cristina Calarasanu pentru cititorii Ziare.com

O mamica ma intreba de curand daca pentru fetita ei care este la gradinita ar trebui sa aleaga cate un optional in fiecare dupa amiaza sau doar unul sau doua. Cum ar fi mai bine? Oare ce este mai potrivit: baletul sau pictura? Engleza sau scultpura? Calculatorul sau stiintele naturii?

Raspunsul meu la aceasta intrebare era "dar fetita ce spune, ei ce i-ar placea"?

Iata un subiect interesant pentru articolul din aceasta saptamana, ce inseamna sa alegem pentru copil o activitate si care este sensul ei.

Parintii sunt pusi in fata unei game variate de activitati care sunt toate foarte atragatoare si tentatia este mare de a le face loc tuturora. Insa exista cateva lucruri de care ar trebui sa tinem cont atunci cand suntem in situatia de a ne gandi la ceea ce ii putem oferi copilului in plus pe langa ceea ce face deja.

Interesul copilului - este esential daca o activitate ii face sa nu placere copilului. Ii putem vorbi despre ea, i-o putem prezenta, il putem lasa sa incerce sa vada cum este si cum se simte acolo.

Atunci cand copilul ajunge sa mearga undeva doar pentru ca este la moda, sau pentru ca asa fac alti copii sau pentru ca ii va folosi mai tarziu, el nu va avea niciun beneficiu, ba mai mult va capata tendinta de a respinge acea activitate, precum si altele noi.

Desi parintii considera ca ei stiu ceea ce este bine, si exista o parte de adevar in aceasta pentru ca ei aleg, ei cauta, ei se intereseaza despre diferite optiuni, acceptul copilului este cel care il ajuta sa se implice si sa obtina ceva din ceea ce face. Atentia fata de acest interes, fata de placerea sa in anumite activitati poate fi un factor care sa ne indice anumite abilitati ce stau la baza unor aptitudini si chiar ale unor viitoare performante.

Varsta prescolara este o varsta optima pentru ca alaturi de parinti, copilul sa poata cunoaste, explora, sa ia contact cu diverse activitati, sa obtina informatii despre ele si sa se poata apropia de cele care il atrag.

Timpul copilului - de cele mai multe ori tendinta este aceea de a umple timpul copilului pentru a nu se plictisi, pentru a nu sta degeaba, pentru a profita la maxim de anumite posibilitati, pentru a se dezvolta intr-un ritm cat mai satisfacator, etc.

Insa un program prea incarcat va deveni o povara pentru copil si el va fi coplesit. Va deveni apatic, lipsit de chef, trist, speriat, obosit. Nimic nu ii va mai face placere si toate vor deveni un automatism cotidian.

Ceea ce dorim este ca timpul copilului sa fie organizat in asa fel incat el sa se poata implica, sa se poata bucura, sa se poata juca, sa se poata odihni si mai ales sa poata ramane copil.

Observ din ce in ce mai des tendinta de a transforma in scolari performanti copii foarte mici, de a transforma gradinita intr-un laborator stiintific si de a muta accentul de la relatia cu celalalt si de la dezvoltarea afectiva care este primordiala in copilaria mica la o dezvoltare exclusiv intelectuala.

Parintii sunt cei care vor pune limite daca copilul este suprasolicitat, care vor organiza timpul sau insa in egala masura ei vor ramane atenti la ceea ce se intampla cu copilul si la modul cum simte el ceea ce are de facut.

Capacitatea de a avea o opinie - este ceea ce ne dorim sa poata face un copil, sa isi formeze aceasta capacitate de a spune ce ii place si ce nu ii place pentru ca ea va sta la baza posibilitatii de a alege mai tarziu.

Pentru aceasta trebuie incurajat si stimulat printr-o comunicare permanenta. Adesea copiii se tem sa spuna ceea ce simt, le este frica sa nu greseasca, sa nu supere parintii, sau pur si simplu nu au loc pentru o opinie proprie.

Daca in copilaria mica sunt parintii cei care vor decide, acesti copii vor fi mereu in ipostaza ca parintii sa decida si mai tarziu si vor avea dificultati in a-si dezvolta autonomia. Orice decizie poate fi discutata in familie, o discutie la care si copilul sa poata participa si in care fiecare sa il asculte pe celalalt.

Dorinta parintelui - uneori parintii sunt extrem de incantati ca pot darui copiilor lor accesul la ceea ce ei nu au avut sau ca au posibilitatea de a le oferi ceea ce ei si-au dorit de la parintii lor.

Insa aceasta dorinta proprie se poate confunda si chiar substitui propriei dorinte a copilului. De aceea, de multe ori copiii nu reactioneaza asa de entuziast sau de recunoscator pe cat si-ar dori parintii.

Este fireasca bucuria si incercarea parintelui de a gasi lucruri pe care el insusi si le-a dorit, dar este necesar sa vedem daca copilul ii impartaseste aceasta dorinta sau daca are nevoie de altceva.

Altfel spus, activitatile pentru copil sunt o alegere comuna, ele implica o comunicare, un parteneriat intre parinte si copil.



Psiholog Cristina Calarasanu

psiholog@ziare.com
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/01-13-2010/sfatul-psihologului-cum-sa-ti-pregatesti-copilul-pentru-viata-987047