claritromicinum

Indicatii:

Claritromicina-lactobionat este indicata in infectii cu germeni sensibili la claritromicina, cand este necesara o inalta si rapida concentrare serica sau cand terapia orala nu este posibila: infectii medii si severe ale tractului respirator superior si inferior si infectii cutanate.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate cunoscuta la claritromicina sau alte macrolide. In caz de hipersensibilitate la Lyncomicina sau Clindamycina este posibila o alergie incrucisata cu claritromicina. Este contraindicata administrarea concomitenta cu claritromicina a medicamentelor ce contin Cisaprid, Pimozid sau Terfenadin. In cazul existentei unei hipokaliemii din cauza unor posibile aritmii nu sunt indicate macrolidele. La administrarea concomitenta de Triazolam sau Midazolam (vezi Interactiuni medicamentoase) sau la pacienti care prezinta prelungiri QT (vezi Reactii adverse) este necesara precautie. Deoarece claritromicina se metabolizeaza preponderent hepatic, pacientii cu functii hepatice sever alterate nu vor fi tratati cu claritromicina. La pacientii cu alterari medii ale functiei renale este necesara atentie, iar la pacientii cu alterari severe ale functiei renale este necesara adaptarea dozelor.

Precautii:

Sarcina si alaptare: Unele cercetari experimentale pe animale au aratat pentru doze mari prezenta anomaliilor fetale. De aceea claritromicina nu se administreaza gravidelor. Doarece claritromicina trece in laptele matern, nu se administreaza in timpul alaptarii.
Reactii adverse: Tract gastrointestinal: Ocazional, pot aparea: greata, varsaturi; dispepsie, dureri gastrice sau intestinale, scaune moi sau diaree. De asemenea, s-au descris: glosita, stomatita, colorari ale mucoasei bucale, limbii si dintilor. Colorarea dintilor poate fi indeparata de catre medicul stomatolog. Reactii de hipersensibilitate: Sub tratament cu claritromicina pot aparea exceptional reactii de hipersensibilitate. Acestea variaza intre urticarie si exanteme usoare, pana la sindrom Steven-Johnson si anafilaxie. Sistem nervos: S-au descris cefalee, modificari de gust sau de miros. Modificarile de miros apar frecvent in legatura cu modificarile de gust. S-au descris si tulburari tranzitorii ale sistemului nervos central ca teama, ameteli, insomnii, halucinatii, cosmaruri, confuzie sau psihoze. O legatura cauzala cu claritromicina nu poate fi totusi stabilita. S-au descris si tulburari ale auzului care se remit o data cu incheierea terapiei. Sistem cardio-circulator: In cazuri rare s-au descris, in cursul tratamentelor cu Eritromicina, tulburari ale ritmului cardiac, inclusiv tahicardii ventriculare si torsada varfurilor la pacienti cu QT prelungit. Reactii adverse similare nu s-au descris in cazul claritromicinei. Ficat si cai biliare: S-au descris cresteri tranzitorii ale concentratiilor serice de transaminaze (TGO, TGP), fosfataze alcaline, ca si ale bilirubinei. Ca si la alte macrolide, s-au descris tulburari ale functiilor hepatice, ca de exemplu hepatita hepatocelulara si/sau colestatica cu sau fara icter. Pot aparea tulburari asociate ca: indispozitie, greata, varsaturi, colici abdominale si febra. Extrem de rar pot aparea acuze abdominale care pot mima o colica biliara, pancreatita, ulcer perforat sau un abdomen acut. Tulburarile functiilor hepatice, desi grave, sunt reversibile. Altele: In cazuri rare s-au descris hipoglicemii in legatura cu administrarea concomitenta de antidiabetice orale sau terapie cu insulina. In cazuri unice s-a descris trombocitopenie. La perfuzia de claritromicina-lactobionat pot aparea in mod exceptional la locul injectarii iritatii venoase ca: inflamatie, durere, sensibilitate locala sau flebita.
Interactiuni medicamentoase: Ca si alte macrolide, claritromicina inhiba enzimele hepatice dependente de Cytocrom P450. La cresterea concentratiei serice poate contribui administrarea concomitenta a altor medicamente care se metabolizeaza prin sistemul Cytocrom P-450 (de exemplu: warfarina, lovastatin, disopyramida, fenitoin, ciclosporina). In cursul terapiei cu claritromicina poate fi redusa eliminarea carbamazepinei si teofilinei, astfel incat sunt posibile cresteri ale concentratiilor serice. Este recomandata, in cazurile de terapie asociata, supravegherea concentratiei serice de teofilina. La administrarea concomitenta de claritromicina - tablete si Digoxin s-au descris concentratii serice crescute de Digoxin. De aceea este recomandata supravegherea concentratiei serice a Digoxinei. Sub Eritromicina, concentratia plasmatica a Midazolam administrat oral creste foarte mult si eliminarea acestora este intarziata. De aceea efectul Midazolam si Triazolam administrat oral creste foarte mult si eliminarea acestora este intarziata. De aceea efectul Midazolam si Triazolam este marit si prelungit. Dupa administrarea intravenoasa a Midazolam cresterea concentratiei plasmatice este mai putin evidenta si nu s-a constatat potentarea efectelor sedative. Aceasta interactiune nu poate fi exclusa la alte macrolide pe baza unei structuri asemanatoare. De aceea se recomanda atentie in aceste cazuri. S-au descris, la administrarea concomitenta de macrolide si terfenadina, prin cresterea concentratiei plasmatice a terfenadinei, aparitia de aritmii cardiace, cu prelungiri de QT, tahicardii ventriculare, fibrilatii atriale si torsada varfurilor. La administrarea concomitenta de claritromicina si Terfenadina la 14 voluntari, s-au observat cresteri de 2-3 ori ale concentratiei serice de metaboliti acizi ai terfenadinei, ca si o prelungire de QT. Observatii asemanatoare s-au facut la administrarea concomitenta de Astemizol si alte macrolide. De aceea este de evitat, pe cat posibil, administrarea concomitenta de Astemizol si macrolide. La pacientii tratati concomitent cu claritromicina si cisaprid s-au descris concentratii serice crescute de cisaprid. Aceasta poate determina prelungiri QT, aritmii cardiace pana la tahicardii ventriculare, fibrilatii atriale si torsada varfurilor. Observatii asemanatoare s-a facut la administrarea concomitenta de claritromicina si pimozid. Ca si la alte macrolide nu este exclusa aparitia la administrarea concomitenta de dihidroergotamina sau seminte de alcaloizi originale a unei constrictii de vase sanguine (ergotism). Merita atentie o posibila rezistenta incrucisata intre claritromicina si alte macrolide ca lincomicina si clindamicina. O administrare concomitenta de mai multe preparate din aceasta grupa de substante nu pare a avea valoare. S-au descris in studii clinice la administrarea concomitenta de omeprazol o colorare tranzitorie a limbii. La administrarea orala concomitenta de claritromicina-tablete si zidovudina (ZDV), concentratia de ZDV poate sa scada prin inhibarea resorbtiei. Aceste interactiuni nu sunt de asteptat la administrarea parenterala de claritromicina. Rezultatele unor studii farmacocinetice au aratat ca administrarea concomitenta cu ritonavir in doza de 200 mg de 3 ori pe zi si claritromicina 500 mg de 2 ori pe zi, duce la inhibarea metabolismului claritromicinei. La administrarea concomitenta de ritonavir, concentratia maxima plasmatica a claritromicinei (Cmax) creste la 31%, concentratia minima plasmatica (Cmin), la 182% si AUC la 77%. Formarea de 14 (R)-hidroxi-claritromicina este inhibata aproape in totalitate. Din cauza limitei terapeutice mari a claritromicinei la pacientii cu functie renala normala nu este necesara reducerea dozelor. La pacientii cu functie renala alterata trebuie luate in considerare adaptarea dozelor. La un clearance al creatininei (Clcr) cuprins intre 30-60 ml/min doza de claritromicina trebuie redusa la 75%. Doze zilnice de peste 1 000 mg claritromicina nu se administreaza impreuna cu ritonavir.
Deoarece claritromicina se metabolizeaza preponderent hepatic, administrarea ei la pacientii cu functii hepatice alterate se face sub supravegherea testelor hepatice. La pacientii cu tulburari medii ale functiei renale este necesara prudenta, iar la pacientii cu tulburari severe ale functiei renale este necesara adaptarea dozelor. Ca si la alte antibiotice se poate ajunge dupa persistente si repetate terapii la aparitia de germeni rezistenti (insensibili) sau la micoze. In aceste cazuri preparatul trebuie inlocuit. In cazul unor diarei severe si trenante trebuie suspectata o colita pseudomembranoasa conditionata de antibiotic, care poate ameninta viata. De aceea, in aceste cazuri, se renunta imediat la medicament si se face o antibiograma, introducandu-se tratamentul specific (de exemplu Vancomicina oral 4 x 250 mg zilnic). Sunt contraindicate preparatele care inhiba peristaltica.
Supradozare: Dupa administrarea unor doze mari de claritromicina (supradozare) sunt de asteptat acuze gastrointestinale severe. In cazul complicatiilor determinate de supradozare, perfuzia cu claritromicina se intrerupe imediat si se iau masuri de protectie. Ca si alte macrolide, claritromicina nu este hemodializabila.

Compozitie:

Un flacon contine 0,5 g de claritromicina lactobionat pulbere.

Actiune:

Claritromicina este un antibiotic din clasa macrolidelor. Efectul antibacterian se bazeaza pe inhibarea sintezei proteice ribozomale intracelulare a bacteriilor sensibile. Se leaga selectiv de subunitatea 50 S ribozomala si impiedica astfel translocatia aminoacizilor activati. Claritromicina are un efect puternic, atat in vivo cat si in vitro, impotriva unor bacterii de referinta, cat si impotriva celor izolate clinic. Efectul claritromicinei este bacteriostatic sau bactericid, functie de tulpina testata. De asemenea, la oameni s-a demonstrat efectul antibacterian al metabolitului 14 hidroxi-claritromicina, care este de 1-2 ori mai activ pe Haemophilus influenzae decat substanta de baza. Indiferent de modul de cercetare a tulpinilor testate, s-a demonstrat efectul sinergic si aditiv al claritromicinei si a metabolitului sau. Claritromicina atinge concentratii inalte in fagocite si actioneaza de asemenea asupra germenilor intracelulari. Spectrul antibacterian al claritromicinei cuprinde: Bacteroides melaninogenicus; Bordetella pertussis; Branhamella (Moraxella) catarrhalis; Borrelia burgorferi; Campylobacter jejuni; Helicobacter (Campylobacter) pylori; Chlamydia pneumoniae; Chlamydia trachomatis; Clostridium perfringens; Haemophilus influenzae; Haemophilus parainfluenzae; Legionella pneumophila; Listeria monocytogenes; Mycobacterium avium; Mycobacterium leprae; Mycobacterium kansasii; Mycobacterium chelonae; Mycobacterium intracellulare; Mycoplasma pneumoniae; Neisseria gonorrhoeae; Pasteurella multocida; Peptococcus niger; Propionibacterium acnes; Staphylococcus aureus; Staphylococcus epidermidis; Streptococcus pneumoniae; Streptococcus pyogenes; Streptococcus viridans; Streptococcus agalactiae. Enterobacteriaceele si speciile de Pseudomonas nu sunt sensibile la claritromicina. Cinetica claritromicinei este dependenta de doza. Cu cat doza este mai mare, cu atat este mai mare timpul de injumatatire si, prin cresterea dozei, formarea metabolitului 14 hidroxi-claritromicina masurat procentual, va fi diminuata astfel incat raportul claritromicina/14 hidroxi-claritromicina va fi dislocat in favoarea substantei de baza. Dupa o singura perfuzie de 75 mg, 125 mg sau 250 mg, cu durata de peste 30 de minute, vor fi atinse, intr-o jumatate de ora, concentratiile serice maxime de 1,23; 1,87; respectiv 4,75 g/ml. Timpul de injumatatire al eliminarii este de 2,1; 2,3, respectiv 2,6 ore. Dupa o singura perfuzie de 500 mg sau 750 mg claritromicina, peste 60 minute vor fi atinse concentratii serice maxime de claritromicina de 5,16 pana la 6,52 /ml. Corespunzator, timpul de injumatatire al eliminarii devine 3,8 - 4 ore. In situatia unei perfuzii de 125 mg sau 250 mg, pana la 500 mg claritromicina de 2 ori pe zi, vor fi atinse concentratii serice de claritromicina de 2,1; 3,2, respectiv 5,5 /ml. Timpul de injumatatire al eliminarii devine 2,8; 3,4, respectiv 6,3 ore. La concentratii serice cuprinse intre 0,45 /ml si 4,5/ml legarea de proteine se face in proportie de 70%. Distributia claritromicinei in tesuturi este ridicata, cu exceptia sistemului nervos central (LCR). In toate celelalte tesuturi se ajunge la o concentratie superioara concentratiei plasmatice. Claritromicina va fi metabolizata extensiv, ea suferind o demetilare si o oxidare in pozitia 14 a inelului lactat. Metabolitul principal, cu efect antimicrobian, 14 hidroxi-claritromicina ajunge la nivelul bazal dupa perfuzii de 125 mg; 250 mg, pana la 500 mg claritromicina de 2 ori pe zi: concentratiile serice sunt de 0,33; 0,55, respectiv 1,02 /ml. Timpul de injumatatire al eliminarii are valorile 4,8; 5,4; respectiv 7,9 ore. La fel ca si rata de metabolizare, si modul de eliminare depinde de doza. Dupa o doza unica de 250 mg Claritromicina, 37,9% din doza administrata se elimina prin urina iar 40,2% prin scaun, astfel ca in decurs de 5 zile toata cantitatea este eliminata; de asemenea, prin administrarea a 1 200 mg claritromicina in acelasi timp, 46% se elimina prin urina si 29,1% prin fecale. Cinetica claritromicinei in situatii deosebite: a Cinetica in cazul unei functii hepatice alterate: La pacientii cu functii hepatice alterate nu s-au inregistrat modificari ale concentratiilor plasmatice de claritromicina deoarece eliminarea se face predominant pe cale renala. Din aceste considerente se recomanda ca la pacientii cu tulburari usoare si medii ale functiilor hepatice sau cu functie renala normala sa nu se modifice doza. b Cinetica in cazul unei functii renale alterate: La pacientii cu tulburari de functii renale, concentratia maxima sanguina, timpul de injumatatire, ca si AUC-ul claritromicinei si 14-OH-claritromicina sunt marite direct proportional cu gradul insuficientei renale.

Mod de administrare:

Perfuzie intravenoasa. Prepararea solutiei de perfuzat - Prepararea solutiei de baza: In flaconul de pulbere se introduc 10 ml apa distilata; se agita foarte bine pana la obtinerea unei solutii incolore si clare. Pentru obtinerea solutiei de baza se foloseste exclusiv apa distilata. Solutia de baza se prepara proaspat pentru a fi utilizata imediat! Prepararea solutiei de perfuzat: Solutia de baza (10 ml) se dilueaza cu 250 ml de solutie compatibila. Urmatoarele solutii sunt compatibile cu solutia de baza: ser fiziologic; solutie de glucoza 5%; solutie de Ringer-lactat; glucoza 5% in solutie Ringer-lactat. Este interzisa folosirea pentru dizolvare a altor solutii! Solutia de perfuzat se utilizeaza imediat dupa preparare. Pentru fiecare perfuzie se utilizeaza solutie proaspata. Se pot administra numai solutii clare sau slab-galbui in extremis.
Dozare: Doza zilnica recomandata este cuprinsa intre 8 si 16 mg/kg corp. In general, pentru adultii cu greutate corporala medie, este recomandata o doza zilnica de 1 g claritromicina. Doza zilnica se imparte in 2 doze, o administrare la 12 ore. Durata perfuziei este de 60 minute. Claritromicina se administreaza parenteral, timp de 2-5 zile. Imediat ce starea pacientului o permite, se trece la terapia orala. a) Dozarea la pacientii cu functie hepatica alterata: La pacientii cu functie hepatica alterata nu se adapteaza doza daca functia renala este normala. Deoarece aceasta substanta se metabolizeaza preponderent hepatic, pacientii cu tulburari ale functiei hepatice usoare si medii trebuie atent supravegheati, iar pacientii cu tulburari hepatice severe nu se vor trata cu claritromicina. b) Dozarea la pacientii cu functii renale alterate: La pacientii cu tulburari severe ale functiei renale, al caror clearance la creatinina este sub 30 ml/min, doza standard se administreaza numai ca doza initiala. Urmatoarele doze vor fi jumatate din doza standard. c) Dozarea la pacientii varstnici: Concentratia sanguina si timpul de injumatatire sunt modificate, in sensul cresterii lor, probabil din cauza micsorarii clearance-ului la creatinina. O modificare a dozei nu este necesara. Doar atunci cand clearance-ul la creatinina scade sub 30 ml/min trebuie modificata doza asa cum a fost descris anterior.