Analize medicale de laborator

CELULE LUPICE < < Analize medicale explicate

Descriere

Lupusul eritematos sistemic este o afectiune caracterizata printr-un proces inflamator cronic difuz, care afecteaza o serie de organe (piele, articulatii, sistem nervos, seroase). Boala este insotita de productia unei game largi de autoanticorpi, dintre care cei antinucleari (factorul Haserick) sunt cei mai reprezentativi, acestia fiind responsabili de fenomenul celulei LE.
Celula LE este un polimorfonuclear neutrofil, cu nucleul impins la periferie de o masa mare omogena (colorata in rosu cu eozina) ce reprezinta nucleul denaturat al altor leucocite. Fenomenul este urmarea actiunii anticorpilor antinucleari din serul bolnavilor asupra nucleilor leucocitelor. Acestia se transforma in corpusculi omogeni care-si pierd structura cromatiniana si isi modifica colorabilitatea (corpusculi LE), fiind apoi fagocitati de leucocite intacte, care devin astfel celule LE.

Celula LE este mai mare decat un polimorfonuclear. Caracteristica este culoarea roz-violacee a corpusculilor LE care nu mai prezinta nici o structura. In jurul corpusculilor LE apare, ca o semiluna, nucleul celulei fagocitante, cu structura si culoarea obisnuite. Celulele LE nu trebuie confundate cu pseudocelulele LE (imagini de nucleofagocitoza), care nu au nici o semnificatie diagnostica. Pe preparate pot aparea si corpusculi LE liberi care seamana ca marime si nuanta cu corpusculii de incluziune din celula LE; prezenta lor are valoare diagnostica. Pot aparea si imagini de rozeta: o grupare a leucocitelor in jurul unui corpuscul LE.


Nota: pentru a afirma un rezultat negativ trebuie examinate cel putin trei preparate, timp de 10 minute fiecare. Un singur examen negativ nu este concludent, putandu-se gasi celule LE la a doua sau a treia examinare.



Recomandari

Recomandari pentru determinarea celulelor LE:

- suspiciune de lupus eritematos.



Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa masa); pacientul nu trebuie sa primeasca heparinoterapie 2 zile inainte de test.

Metoda Se foloseste examinarea microscopica. Nota: pentru a afirma un rezultat negativ trebuie examinate cel putin trei preparate, timp de 10 minute fiecare. Un singur examen negativ nu este concludent, putandu-se gasi celule LE la a doua sau a treia examinare.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare:
a) Daca pacientul doreste sa i se faca mai multe determinari, pentru celule lupice se va folosi un vacutainer steril fara aditivi, care se rastoarna rapid in recipient Ehrlenmeyer de 150 mL, cu 15-20 perle de sticla (diametrul: 0.5 cm), fara anticoagulant. Este exclusa utilizarea de tuburi cu gel separator.
b) Daca se recolteaza numai celule lupice, se va folosi o seringa de unica folosinta de 10 mL cu ac de unica folosinta; sangele se pune rapid in recipientul Ehrlenmeyer cu perle de sticla, descris mai sus.

Prelucrare necesara dupa recoltare - imediat dupa recoltare, sangele aflat in recipientul Ehrlenmeyer cu perle de sticla se agita 15 minute, pentru defibrinare

Cantitate recoltata - 10 mL.

Cauze de respingere a probei - specimen coagulat (recipientul Ehrlenmeyer nu a fost agitat imediat dupa recoltare); pacient heparinizat.

Stabilitate proba - sangele defibrinat se transporta la laborator pentru lucru efectiv, in maxim 30 minute. Daca proba nu poate ajunge la laborator in acest interval de timp, sangele defibrinat va fi transvazat intr-o eprubeta curata cu diametrul 0.8-1 cm si introdus apoi in termostat la 37o C pentru 1 ora. Transportul la laborator al probei ajunsa in acest stadiu de prelucrare, trebuie facut in 1 ora.



Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude diagnosticul de LES.
Pentru a afirma un rezultat negativ trebuie examinate cel putin trei preparate, timp de 10 minute fiecare. Un singur examen negativ nu este concludent, putandu-se gasi celule LE la a 2-a sau a 3-a examinare.
Celule lupice pot sa apara si in alte boli de colagen, hepatita cronica, boala serului, reactii medicamentoase.

Interferente medicamentoase:
Pozitivare:
- contraceptive orale, clorpromazina, dilantin, etosuximid, fenelzinsulfat, fenilbutozona, fenitoin, griseofulvin, hidralazina, izoniazid, metildopa, metiltiouracil, penicilamina, practolol, primidon, procainamida, propiltiouracil, streptomicina, sulfasalazin, sulfonamide, tetraciclina, tridiona.

Rezultate fals negative:
- corticoterapie, heparinoterapie, terapie imunosupresoare.

Atentie! Aceasta sectiune are caracter informativ. Valorile rezultate la interpretarea analizelor pot sa difere de la un laborator la altul. Garantia unei interpretari corecte poate fi oferita doar de laboratorul care a efectuat analizele.