Determinarea nivelului colesterolului evalueaza statusul lipidic si tulburarile metabolice, riscul de ateroscleroza, stenoza coronariana si infarct miocardic.
Valorile normale variaza in functie de sex, varsta, dieta si regiune geografica.
Recomandari pentru determinarea colesterolului total:
- monitorizarea factorilor de risc crescut pentru boala coronariana;
- screeningul dislipidemiilor primare si secundare;
- monitorizarea tratamentului dislipidemiilor.
Pacientul va indeplini urmatoarele conditii: - sa respecte o dieta neschimbata timp de 3 saptamani inainte de recoltare; - sa aiba o greutate corporala stabila; - sa nu manance 12-14 ore inainte de recoltare (poate sa bea apa si cafea neagra fara zahar); - dupa 20 minute de decubit, valoarea colesterolemiei este cu 10-15 % mai mica decat in ortostatism, iar dupa 20 minute de pozitie sezanda, valoarea colesterolemiei este cu 6 % mai mica decat in ortostatism; - presiunea garoului prelungita peste 2 minute, creste valoarea colesterolemiei cu 2-5 %; - se recomanda abstinenta de la alcool timp de 72 de ore inainte de recoltare.
Se foloseste metoda spectrofotometrica (enzimatica-colorimetrica).
Specimen recoltat - sange venos.
Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.
Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza in aceeasi zi sau se stocheaza la 4o C sau la -20o C.
Volum proba - minim 0.5 mL ser.
Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat / sange recoltat interprandial.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 5-7 zile la 2-8o C ; 3 luni la -20o C ; cativa ani la -70o C.
Variatii intraindividuale (4-10 %); variatii sezoniere: valori mai mari cu pana la 8% iarna decat vara; dieta bogata in colesterol si sarcina determina cresteri ale colesterolului.
Interferente cu medicamente:
Cresteri :
- acid ascorbic, acid chenodeoxicolic (chenodiol), amiodarona, androgeni, aspirina, catecolamine, antibiotice, beta-blocante, carbamazepina, clonidina, clopidogrel, ciclosporina, corticosteroizi glucogenici, ibuprofen, vitamina D, ciclosporine, disulfiram, diuretice (efect mic), ergocalciferol (doze mari), etretinat, izotretinoin, levodopa, miconazol.
Scaderi :
- acid aminosalicilic, asparaginaza, carbutamida, colestiramina, clomifen, clonidina, colestipol, ciproteron acetat, doxazosin, estrogeni, fenfluramina, derivati ai acidului fibric (clofibrat, gemfibrozil), inhibitori ai 3-hidroxi-3 metilglutaril-CoA reductazei (lovastatin, pravastatin, simvastatin), hidralazina, interferon, ketoconazol (doze mari), niacina, neomicina, prazosin, probucol, tiroxina, coenzima Q10.