Alternative sanatoase la alimentatia de tip fast-food - articole medicale

Alternative sanatoase la alimentatia de tip fast-foodMunca te solicita foarte mult si nu ai timp sa mananci la pranz decat pe fuga. Tocmai de aceea alimentele de tip fast food nu lipsesc din alimentatia ta zilnica.

Ai observat insa ca, dupa aceasta gustare, senzatia de foame revine imediat, colesterolul inregistreaza valori ridicate, iar dupa o vreme kilogramele in plus nu iti dau pace, informeaza webmd.com.

Acestea sunt doar cateva dintre efectele neplacute ale alimentelor de tip fast food pe care ar fi bine sa le elimini din alimentatie. Ai nevoie de o alternativa sanatoasa, hranitoare si rapida in cazul in care nu ai timp intotdeauna pentru masa de pranz.

Poate ti se pare imposibil, dar exista si alte alimente care pot fi consumate la birou sau intr-o pauza, iar ele nu contin atat de multe grasimi, saruri si componente chimice daunatoare organismului.

Alternative hranitoare in mers

Calatoresti mult, tocmai de aceea pachetelul nu va lipsi din bagajele tale.

Inlocuieste cartofii prajiti, hamburgerul sau shaorma care nu iti lipseau din geanta cu iaurtul facut in casa, fructele proaspete, morcovii gustosi, bananele hranitoare si, desertul perfect, merele sau perele.

Gustarea rapida de acasa

Stii ca vei avea o saptamana aglomerata. Tocmai de aceea, inca din weekend, planifica-ti mesele zilnice in asa fel incat sa ai o alimentatie echilibrata.

Incearca sa combini pastele, preparate cu putina branza, la cuptor, sau cu un sos de rosii, cu ouale fierte, branza hranitoare si sucurile naturale.

Cartofii fierti sunt potriviti pentru masa de pranz, rosiile cu branza si cana de lapte pot inlocui hamburgerul de la cina, iar sucul natural de fructe si oul fiert pot fi dejunul perfect.

Nu vei pierde mult timp sa prepari mesele tale sanatoase, iar aceste alternative sunt la fel de rapide precum fast foodurile, dar mai sanatoase si hranitoare.

Painea prajita poate fi consumata de-a lungul zilei, deci fa-ti rezerve din timp. Sandvisul tau de dimineata, format din putin piept de pui fiert, cu putina sare, castraveti, rosii si salata, iti va reda energia de care ai nevoie.

Ompleta rapida, preparata in putin ulei, poate fi consumata si la pranz, cu putin pesmet, dupa care marul consumat te va vitaminiza pe loc.

Fii inventiv si prepara-ti salata de seara din toate legumele preferate. Nu uita de marar sau patrunjel, absolut necesare pentru vitaminele continute.

Nu este atat de greu sa inlocuiesti alimentele de tip fast food din alimentatia ta. Tot ce trebuie sa faci este sa iti planifici mesele pe durata intregii saptamani, iar cand mergi la supermarket sau in piata, vei sti exact ce trebuie sa cumperi.

Mesele nu vor dura mult, vei avea tot atata timp pentru munca sau pentru tine, dar te vei simti mai bine, stomacul tau va fi protejat, iar kilogramele in plus nu vor mai fi o problema.
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/10-09-2009/alternative-sanatoase-ale-fast-food-urilor-912992