Balbaitul e in gene si n-are de-a face cu nervozitatea - articole medicale

Balbaitul e in gene si n-are de-a face cu nervozitateaBalbaitul nu este un simptom al nervozitatii, ci este dictat de gene, au descoperit oamenii de stiinta, ceea ce ar putea duce la noi tratamente.

Aproximativ 1% din populatie se balbaie la un moment dat in viata. Pana acum, se credea ca episodul apare ca urmare a anxietatii severe. Insa un nou studiu a aratat ca de vina sunt trei gene, relateaza The Telegraph.

Cercetatorii americani au studiat ADN-ul mai multor voluntari din SUA, Pakistan si Marea Britanie, descoperind cele trei gene in cazul persoanelor care aveau astfel de deficiente de vorbire.

De sute de ani, balbaitul este considerat un mister, atat de catre cercetatori, cat si de catre medici. Este primul studiu care leaga genele de aceasta afectiune.

Pana in prezent, tratamentul se concentra asupa reducerii anxietatii, a normalizarii respiratiei, a ritmului vorbirii si imbunatatirea fluentei. Dar cum s-a observat ca balbaitul poate aparea la mai multi membri ai aceleiasi familii, oamenii de stiinta s-au decis sa cerceteze si ADN-ul celor in cauza.

In cadrul studiului a fost analizat ADN-ul a 123 de pakistanezi atinsi de aceasta afectiune, 96 care nu aveau deficiente de vorbire, 270 de americani si 276 de britanici, se mai mentioneaza in raportul New England Journal of Medicine.
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/02-11-2010/balbaitul-e-in-gene-si-n-are-de-a-face-cu-nervozitatea-994411