Cacaua previne bolile inimii - articole medicale

Cacaua previne bolile inimiiO ceasca de cacao neindulcita, cu lapte slab, este o bautura perfecta in zilele friguroase. In plus, cacaua are potentialul de a preveni bolile cardiovasculare.

Intr-un studiu realizat in Spania, 42 de persoane, barbati si femei, au baut zilnic cate o ceasca de cacao, bautura in a carei componenta intrau 40 de grame de pudra de cacao neindulcita si lapte slab. Dupa o luna, s-a observat ca cei care o consumasera zilnic aveau un risc mai coborat de boli de inima decat cei care consumasera doar lapte.

Iar cei cuprinsi in studiu aveau varste de peste 70 de ani si un risc cardiovascular crescut, multi fiind diabetici, altii fumatori, hipertensivi, cu un nivel al colesterolului marit, obezi sau cu antecedente de boli de inima in familie, dupa cum relateaza HealthDay.

In plus, in grupa celor care consumasera cacao s-a observat si cresterea nivelului de colesterol bun, acesta avand proprietati antiinflamatorii si antioxidante, dupa cum se mentioneaza in raportul aparut in American Journal of Clinical Nutrition.

De mentionat este ca participantii la studiu nu au luat vitamine sau suplimente pe durata testelor si nici nu au consumat altfel de cacao decat cea furnizata de echipa de cercetatori din cadrul Universitatii Washington din St. Louis.
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/10-23-2009/cacaua-previne-bolile-inimii-929211