Calciul te ajuta sa traiesti mai mult - articole medicale

Calciul te ajuta sa traiesti mai multO doza suplimentara de calciu te-ar putea ajuta sa traiesti mai mult, arata un nou studiu.

Cercetatorii suedezi au descoperit ca oamenii care prefera sa consume alimente bogate in calciu au un risc cu 25% mai scazut de a muri in urmatorii 10 ani decat cei care evita aceste alimente. Studiul a fost realizat pe persoane care nu iau suplimente de calciu, mentioneaza Reuters.

Descoperirea se aliniaza concluziilor altor studii, care au aratat ca o cantitate mai mare de calciu prelungeste atat viata barbatilor, cat si pe cea a femeilor.

Concluzia prezentei cercetari, realizata pe 23.000 de persoane cu varste cuprinse intre 45 si 79 de ani, monitorizati timp de 10 ani, este ca acest calciu este benefic mai ales inimii, scazand riscul aparitiei bolilor cardiace cu 23%.

Cei care prezinta cel mai mic risc de mortalitate isi iau din alimentatie circa 2.000 de miligrame zilnic. In general, se recomanda ca in alimentele consumate zilnic sa se gaseasca 1.000 de miligrame de calciu in cazul persoanelor cu varste cuprinse intre 19 si 50 de ani, si 1.200, dupa acest prag superior de varsta.

Calciul influenteaza riscul mortalitatii in nenumarate moduri, de la reducerea presiunii arteriale, la cea a colesterolului sau a nivelului zaharului din sange.
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/03-12-2010/calciul-te-ajuta-sa-traiesti-mai-mult-1001861