De curand a debutat sezonul buzelor uscate si crapate. Dar stiai ca nu toate balsamurile de buze, remediul pentru aceasta problema, iti fac bine?
Buzele se usuca atat din cauza expunerii la soare, cat si din cauza aerului uscat sau a vantului. Deshidratarea, alergiile si chiar respiratia cu gura deschisa (de multe ori din cauza nasului infundat) pot contribui.
De asemenea, conform
Prevention.com, anumite medicamente, precum cele pentru acnee, iti pot usca buzele. In perioadele in care iti simti astfel buzele, se recomanda marirea cantitatii de apa consumata sau folosirea umidificatorului in casa.
Asigura-te, de asemenea, ca buzele uscate nu sunt un efect secundar al vreunui tratament pe care il faci, te indeamna profesorul Andrew Weil, din cadrul Colegiului de Medicina al Universitatii Arizona.
De evitat, in cazul in care ai buzele crapate, este sa ti le umezesti cu limba, pentru ca saliva contine niste substante care anuleaza efectul uleiurilor naturale. Cel mai bine este sa folosesti balsam de buze.
Sofranul, antiinflamator naturalNumai ca si acestea trebuie folosite cu grija, pentru ca poti avea alergie la anumite ingrediente. Astfel, chiar folosirea unor produse o vreme indelungata poate avea ca rezultat alergia sau o reactie inflamatoare, care, la randul ei, poate usca buzele si mai rau.
In acest caz, cauta un balsam de buze cu antiinflamatori naturali, cum ar fi sofranul.
Daca iti pasa de mediul inconjurator, cu siguranta vei alege un balsam care sa nu contina vaselina. In plus, aceasta poate da alergii.
Din fericire, exista alternative eco, cum ar fi balsamurile ce contin unt de cocos, ceara de albine, ulei de floarea-soarelui si de migdale.
http://www.ziare.com/lifeshow/diete-intretinere/11-13-2009/de-ce-ti-se-usuca-buzele-si-ce-poti-face-in-aceasta-situatie-949807