Efectele renuntarii la fumat se vad dupa un an - articole medicale

Efectele renuntarii la fumat se vad dupa un anFumatorii care se lasa de acest obicei nociv incep, dupa un an de zile, sa simta multiplele efecte benefice ale acestei decizii.

Conform unui studiu de amploare realizat recent, arterele celor care au abandonat fumatul incep, la un an de zile dupa, sa isi redobandeasca, treptat, calitatile, nivelul colesterolului "bun" incepe sa creasca, iar persoanele respective incep sa ia in greutate semnificativ, informeaza AP.

In plus, riscul de a se imbolnavi de inima scade simtitor, mai sustine conducatorul cercetarii, Dr. James Stein, cardiolog la Universitatea Madison din Wisconsin.

De asemenea, abandonarea fumatului reduce riscul aparitiei cancerului la plamani.

La studiu au participat 1.500 de fumatori carora li s-a cerut sa renunte la acest obicei folosind metode diferite, printre care administrarea unor medicamente sau aplicarea de plasturi cu nicotina. 36% dintre participantii la studiu au reusit ca pe parcursul unui an sa renunte la fumat, iar metoda prin care au facut-o nu a avut prea mare relevanta..

In schimb, testele realizate au aratat ca arterele acestora si-au imbunatatit simtitor calitatile, revenind sa o stare mai buna si mai apropiata de cea normala.

"Riscul de aparitie a unor boli cardiace a scazut cu 14%, dupa numai un an", a declarat Stein, anticipand rezultate la fel de imbucuratoare si la finalul urmatorilor doi ani pe parcursul carora cercetarile vor continua.
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/03-17-2010/efectele-renuntarii-la-fumat-se-vad-dupa-un-an-1003104