Endometrioza, cauza ascunsa a infertilitatii - Ce spune medicul - articole medicale

Endometrioza, cauza ascunsa a infertilitatii - Ce spune mediculEndometrioza este o boala care poate duce la infertilitate, afectand viata femeilor extrem de mult, caci ele nu mai pot da nastere unei vieti noi.

Acest lucru se intampla din cauza ca tesutul endometrial (mucoasa care se afla pe peretii uterului, in interiorul sau) incepe sa creasca la intamplare in afara uterului.

Asta se poate intampla in vagin, cervix si alte zone ale pelvisului, dupa cum declara pentru Ziare.com dr. Bogdan Macadon.

Endometrioza afecteaza femeile aflate la varsta reproducerii, multe dintre ele neprezentand simptome pana in momentul in care vor sa aiba un copil si constata ca nu se poate. Cele mai multe cazuri sunt diagnosticate intre 25 si 35 de ani, dar se poate intampla si mai devreme.

Cauza aparitiei afectiunii este necunoscuta, fiind mai multe teorii despre cum celulele se pot deplasa din interiorul uterului in exteriorul acestuia si se implanteaza in tesuturi in care nu ar trebui.

Simptome

Cele mai multe femei cu endometrioza nici macar nu stiu ca au boala pana cand nu costata infertilitatea. Totusi, pot sa apara unele simptome precum:

- durere in zona pelviana;
- durere vaginala in timpul actului sexual;
- durere marita in timpul menstruatiei sau inainte de aceasta;
- crampe;
- jena in timpul urinarii, senzatie de disconfort;
- diaree sau disconfort;
- durere in partea inferioara a spatelui;
- menstruatie neregulata sau foarte abundenta;
- prezenta sangelui in urina.
- in cazuri rare, se poate ajunge la dureri de cap si crize ce seamana cu acelea de epilepsie.

Riscul de cancer

Femeile care sufera de endometrioza au un risc mai crescut de a face cancer, in special din cel ovarian. Nu se stie exact legatura dintre aceste doua boli, dar cifrele medicale arata acest lucru.

Diagnosticare

Endometrioza este suspectata in urma unui examen pelvian facut in cabinetul ginecologului, fiind nevoie de observarea situatiei in mod intern, cu camere speciale.

Se poate face chiar o procedura cu laparoscopul, pentru a se ajunge in zonele unde nu se poate intra prin vagin. In acest caz, este nevoie de o mica incizie in abdomen.

Tratament

Tratamentul consta in proceduri chirurgicale si pastile antiinflamatoare si calmante, pentru alungarea durerii. Din pacate, alte medicamente ce trebuie administrate intrerup ciclul menstrual si pot provoca si dereglari hormonale, asa ca procesul de tratare a bolii este unul destul de dur si traumatizant pentru femei.


http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/boli/endometrioza-cauza-ascunsa-a-infertilitatii-ce-spune-medicul-1191527