Mananca afine daca ai examen! - articole medicale

Mananca afine daca ai examen!Un bol de afine consumat dimineata te va ajuta sa ai mintea "brici" chiar si dupa-amiaza. Iar daca ai examen sau va trebui sa-ti demonstrezi acuitatea mentala in aceasta parte a zilei, cu atat mai bine.

Conform unui studiu realizat la Universitatea Reading, afinele, care abunda in antioxidanti si vitaminele C si E, maresc concentrarea si acuitatea memoriei chiar la peste 5 ore dupa ce au fost consumate, relateaza Daily Mail.

In cadrul studiului, unor voluntari li s-a dat un shake de afine, iar altora o bautura obisnuita. Dupa-amiaza, cand au fost testati, cei care consumasera shake-ul de afine s-au descurcat mult mai bine decat ceilalti. In cazul celor din urma, acuitatea mentala a scazut, la orele dupa-amiezii, cu 15 - 20%.

Cercetatorii britanici sunt de parere ca antioxidantii din afine stimuleaza fluxul sangvin din creier si tin mintea activa mai multa vreme.

Nutritionistii spun ca afinele sunt cea mai bogata sursa de antioxidanti, capabili sa lupte cu cancerul sau bolile de inima. Acelasi tip de antioxidanti, flavonoidele, care protejeaza de bolile degenerative si chiar te ajuta sa slabesti, se mai gasesc in ceaiul verde, vin, struguri si cacao.
http://www.ziare.com/lifeshow/diete-intretinere/09-11-2009/mananca-afine-daca-ai-examen-882797