Sindromul clasei economice: centimetrii care fac diferenta - articole medicale

Sindromul clasei economice: centimetrii care fac diferentaCentimetrii care separa scaunele de la clasa economica ale avioanelor ne schimba viata, dar din pacate o schimba in rau provocand numeroase afectiuni.

Din cauza crizei economice tot mai multe companii care efectueaza zboruri low cost au decis sa mareasca numarul de scaune, desi spatiul a ramas acelasi, informeaza Corriere dela Sera.

Atunci cand spatiul dintre scaune devine din ce in ce mai mic apar si problemele de circulatie ale sangelui, artrite si artroze, iar in cele mai grave cazuri pot aparea si boli mai grave ca embolia pulmonara sau tromboze venoase.

Si toate aceste lucruri neplacute sunt reunite sub numele de sindromul clasei economice.

"Lipsesc regulile care sa se aplice la nivel international si fiecare companie face ce vrea fara sa tina cont de sanatatea clientului. Este scandalos. Pasagerii nu ar trebui sa neglijeze acest aspect atunci cand isi cumpara biletul si trebuie sa se documenteze asupra calitatii serviciilor. Zece centimetri fac diferenta", a declarat Carlo Signorelli, vicepresedintele societatii italiene de igiene si preventie.

Principalii factori de risc al sindromului clasei economice apar la zborurile care dureaza mai mult de sase ore, in mod special la persoanele obeze, fumatoare, cele care au varice si au varsta de peste 65 de ani.

Lipsa spatiului poate provoca probleme de circulatie ale sangelui, artrite, artroze si altele. Pentru a preveni eventualele stari de disconfort medicii va recomanda sa evitati sa beti alcool inainte de zbor, sa beti multa apa in timpul zborului, sa va miscati mai des, sa alegeti pantofi comozi si sa evitati sosetele din material sintetic.
http://www.ziare.com/lifeshow/sanatate/10-19-2009/sindromul-clasei-economice-centimetrii-care-fac-diferenta-923883