Descriere

Virusul hepatitei C (VHC), membru al familiei Flaviviridae, se transmite in principal pe cale parenterala, frecventa infectiei VHC fiind mare la pacientii cu transplant de organe sau transfuzii de sange, la persoanele cu abuz intravenos de droguri si la cei cu dializa renala.
Infectiile acute sunt in general usoare sau asimptomatice, dar progresia catre hepatita cronica se inregistreaza in 60-90 % din cazuri.
Caracterizarea genomului VHC si a proteinelor codificate de acesta a permis dezvoltarea atat a metodelor serologice pentru determinarea anticorpilor specifici cat si a testelor moleculare pentru confirmarea diagnosticului si monitorizarea terapiei. Prezenta anticorpilor anti-VHC este doar un indicator de expunere la VHC si nu poate fi considerata un marker pentru infectia curenta.
Dintre markerii biochimici ai afectarii hepatice, nivelul alaninaminotransferazei (ALT) a fost considerat un element important in decizia de a efectua biopsie hepatica si/sau de a initia terapia antivirala. Cu toate acestea, gradul cresterii ALT-ului nu poate fi direct corelat cu nivelul infectiei VHC deoarece: la pacientii cu hepatita cronica C nivelul seric al ALT poate fluctua spontan, fiind posibile perioade indelungate de remisiune biochimica; nivelul ALT poate fi influentat de alti factori cum ar fi consumul de alcool, medicatia asociata, prezenta altor infectii virale, steatoza hepatica non-alcoolica; exista o categorie de pacienti (estimata recent la 20-40 % din cazurile de infectie cronica VHC) care prezinta un nivel persistent normal sau discret crescut al ALT,  in conditiile unei replicari virale continue.
Pe de alta parte, detectia prin amplificarea acizilor nucleici cu ajutorul reactiei de polimerizare in lant (PCR) ofera o masura a replicarii virale, fiind utila atat pentru diagnosticul infectiei active cat si pentru monitorizarea tratamentului. Noile teste care cuantifica incarcatura virala prin tehnologia real-time PCR au o sensibilitate mai mare si un domeniu de linearitate (masurabil) mult extins, in comparatie cu tehnologia  PCR conventionala.
In ceea ce priveste diagnosticul, folosind metoda PCR, este posibila detectia viremiei VHC inainte de sero-conversia imunologica.
Protocolul de tratament al hepatitei cronice VHC include asocierea unui preparat de interferon pegylat cu ribavirina, cuantificarea ARN-VHC fiind utila pentru stabilirea viremiei bazale si monitorizarea incarcaturii virale in timpul tratamentului, avand rol in evaluarea eficientei terapiei si identificarea pacientilor care nu vor beneficia probabil de continuarea tratamentului. 

Recomandari

Recomandari pentru determinarea ARN viral hepatita C:

- masurarea viremiei (posibila si inaintea seroconversiei imunologice)- utila pentru diagnosticul infectiei active HVC
- stabilirea viremiei bazale si monitorizarea incarcaturii virale in timpul tratamentului, avand rol in evaluarea eficientei terapeutice si identificarea pacientilor care nu vor beneficia probabil de continuarea tratamentului.

Pregatire pacient Nu necesita pregatire prealabila.

Metoda Real-time PCR (TaqMan): reactie de polimerizare in lant cu detectie in timp real a produsului PCR acumulat, prin masurarea fluorescentei emise. Mentiune: procesarea probelor se face automat.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul.

Cauze de respingere a probei - folosirea heparinei ca anticoagulant.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa plasma in maxim 1 zi de la recoltare prin centrifugare la 800-1600 x g timp de 20 de minute la temperatura camerei, apoi se transfera intr-o eprubeta de polipropilen (sunt necesari minim 2mL de plasma).

Stabilitate proba - plasma separata poate fi pastrata timp de 72 de ore la temperatura camerei, 7 zile la 2-8o C sau cel putin 6 saptamani congelata la  -80o C. Probele pot fi congelate/decongelate de maximum cinci ori fara pierderea ARN-ului VHC.

Limite si interferente

Desi exista o corelatie intre nivelul inalt al viremiei bazale si esecul la tratament, valoarea sa predictiva nu este suficienta pentru a exclude pacientii de la tratament pe baza acestui criteriu.
Heparina inhiba PCR-ul, de aceea aceasta nu trebuie folosita ca anticoagulant.