Descriere

Amoniacul, principalul produs al catabolismului amino-acizilor, este sintetizat prin actiunea bacteriilor asupra proteinelor intestinale si hidroliza glutaminei in rinichi.
In mod normal, ficatul inlatura cea mai mare cantitate de amoniac prin circulatia portala si transforma amoniacul in uree (ciclul ureei Krebs-Henseleit) care apoi este excretata in urina. Acest proces de formare a ureei este esential pentru organism, deoarece nivelurile crescute de amoniac in sange afecteaza echilibrul acido-bazic si activitatea cerebrala.
La pH-ul fiziologic, amoniacul este prezent aproape in intregime sub forma sa ionizata (NH4+). Hiperamoniemia este rezultatul tulburarilor structurale sau functionate ale metabolismului azotat hepatic.

Recomandari Recomandari pentru determinarea amoniacului:
- diagnosticul sindromului Reye;
- stabilirea evolutiei hepatopatiilor severe si a raspunsului acestora la tratament;
- chimioterapia agresiva (poate conduce la hiperamoniemie chiar in absenta unei disfunctii hepatice);
- terapia cu acid valproic (poate conduce la hiperamoniemie tranzitorie, in special la copii);
- anumite anomalii metabolice ereditare (deficit de ornitin-carbamoiltransferaza, citrulinemie, acidurie arginin-succinica);
- cazuri inexplicabile de letargie si varsaturi, de encefalopatie sau la orice nou-nascut cu deteriorare neurologica de cauza incerta;
- monitorizarea pacientilor cu alimentatie parenterala totala.

 

Pregatire pacient

Se recolteaza a jeun (pe nemancate); se va evita fumatul inaintea recoltarii.

Metoda

Se foloseste metoda enzimatica (cu glutamat dehidrogenaza).

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos; se va evita staza prelungita; se vor consemna antibioticele administrate pacientului deoarece acestea pot reduce amoniemia.

Cantitate recoltata – cat permite vacuumul.

Recipient de recoltare - vacutainer cu EDTA K3 ce va fi transportat la laborator pe gheata.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa plasma prin centrifugare rapida in 30 minute; tubul trebuie sa ramana inchis ermetic pana in momentul testarii.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - daca proba nu se poate lucra imediat, plasma separata si pastrata in tuburi inchise ermetic va fi congelata la -20o C unde este stabila cateva zile.

 

Limite si interferente

Nivelurile amoniemiei variaza in functie de ingestia de proteine. Efortul poate induce cresteri tranzitorii. O sursa cunoscuta de formare spontana de amoniac o reprezinta activitatea crescuta a enzimei GGT care accelereaza descompunerea glutaminei.
Aplicarea stransa a garoului poate determina cresterea amoniemiei.

Interferente medicamentoase:
Cresteri:
- acetazolamida, asparaginaza, clortalidona, acid etacrinic, acid valproic, felbamat, furosemid, hidroflumetiazid, rasini schimbatoare de ioni, izoniazid, tiazide.

Scaderi:
-  cefotaxim, difenhidramina, kanamicina, lactobacillus acidophilus, levodopa, inhibitori MAO, neomicina, tetraciclina, trometamina.

Interferente analitice:
Hemoliza determina false cresteri ale amoniemiei deoarece continutul eritrocitelor in amoniac este de 3 ori mai mare decat cel al plasmei.