ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR
Aici gasiti analizele medicale grupate pe categorii precum si detalii generale si specifice pentru categoriile respective.
Selectati o categorie din lista de mai jos:

Dictionar de medicamente online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Dictionar medical online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Puteti trimite articole cu tema medicala la
adresa de email

Solutie antistress!
Construieste poduri :)

Joc, Construieste podul, Cargo Bridge

Prinde pisica neagra :)
Prinde pisica neagra- Chat Noir - Flash game

Analize medicale de laborator

BILIRUBINA TOTALA < < Analize medicale explicate



Descriere

Bilirubina este produsa in macrofage prin catabolismul enzimatic al fractiunii hem din diverse hemoproteine. Aproximativ 80 % din bilirubina circulanta deriva din eritrocitele imbatranite. Cand eritrocitele circulante ating sfarsitul vietii lor normale de aproximativ 120 zile, ele sunt distruse de celulele reticuloendoteliale. Oxidarea hemului genereaza biliverdina, care este metabolizata la randul sau in bilirubina. Restul de 15-20 % din bilirubina circulanta provine din alte surse (distrugerea eritrocitelor mature din maduva osoasa hematogena sau metabolismul altor proteine ce contin hem – citocromii hepatici, mioglobina musculara, enzime).
Bilirubina astfel formata circula in sange, fiind transportata la ficat sub forma unui complex solubil bilirubina- albumina. Desi bilirubina este legata destul de puternic de albumina, ea poate fi extrasa cu usurinta din sange de catre ficat. La nivel hepatic are loc conjugarea bilirubinei cu acidul glucuronic, sub actiunea UDP-glucuronil transferazelor. Bilirubina conjugata include bilirubin-monoglucuronid, care predomina in ficat, si bilirubin-diglucuronid, care predomina in lichidul biliar. Bilirubina conjugata este transportata in canaliculele biliare, de unde este deversata impreuna cu bila in caile biliare si apoi in intestin, unde sufera o serie de reduceri succesive cu formare de urobilinogen si stercobilinogen. Stercobilinogenul si o mica parte din urobilinogen sunt eliminate prin fecale; cea mai mare parte a urobilinogenului este reabsorbita intestinal, ajunge prin circulatia portala la ficat (circuitul entero-hepatic), fiind reexcretata prin bila.
Nivelurile bilirubinei serice cresc atunci cand productia depaseste metabolismul si excretia acesteia. Clinic hiperbilirubinemia apare ca icter – pigmentarea galbena a tegumentului si sclerelor, care se instaleaza la valori ale bilirubinei de 2–2.5 mg/dL.

Tulburarile metabolismului bilirubinei pot fi impartite in patru categorii majore:
1. productie crescuta de pigment;
2. preluare hepatica scazuta;
3. conjugare hepatica inadecvata;
4. excretie redusa de pigment conjugat din ficat si bila.

In laborator se masoara doua fractiuni ale pigmentului - fractiunea hidrosolubila conjugata, care da reactia directa cu reactivul diazo si care reprezinta bilirubina conjugata (sub forma de mono- si diglucuronid) si fractiunea liposolubila care reprezinta bilirubina neconjugata.
Primele trei tulburari ale metabolismului bilirubinei sunt asociate cu bilirubinemie predominant neconjugata, iar a patra categorie este asociata cu bilirubinemie predominant conjugata si bilirubinurie.

Bilirubina serica totala prezinta valori crescute in urmatoarele cazuri: - hemoliza necomplicata;
- icter hepatocelular;
- obstructie biliara extrahepatica;
- hepatita virala;
- hepatita alcoolica.



Recomandari

Recomandari pentru determinarea bilirubinei totale:

- stabilirea tipului si etiologiei unui sindrom icteric.



Pregatire pacient

Se recolteaza a jeun (pe nemancate).



Metoda

Se foloseste metoda spectrofotometrica (colorimetrica).



Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul imediat si se lucreaza in max. 4 ore; in perioada de asteptare, serul este protejat de lumina (expunerea la lumina produce scaderi semnificative dupa 2-3 ore). Daca nu se poate lucra in 4 ore, serul separat se stocheaza la4o Csau -20o C.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat, specimen neprotejat de lumina.

Stabilitatea probei – serul separat este stabil 4 ore la temperatura camerei; 48 ore la 2-8o C; 6 luni la -20o C.



Limite si interferente

Interferente cu medicamente:
Cresteri:
- acebutolol, acetaminofen, acetazolamida, acyclovir, albendazol, alopurinol, alprazolam, amilorid, amiodarona, amitriptilina, amoxapin, amfotericina, agenti antifungici, antimalarice, antipiretice, acid ascorbic, asparaginaza, atorvastatin, azatioprin, azitromicina, barbiturice, benazepril, bleomicina, busulfan, captopril, carbamazepin, cefalosporine, cetirizin, cimetidina, clindamicina, clofibrat, clonidina, clopidogrel, clozapina, colchicina, ciclofosfamida, ciclosporina, ciproheptadina, citarabina, dapsona, diazepam, diclofenac, dietilstilbestrol, diltiazem, disopiramida, doxepin, doxorubicin, doxiciclina, enalapril, enoxaparina, eritromicina, etambutol, etopozid, famotidina, fluconazol, flutamida, furosemid, ganciclovir, gentamicina, hidralazina, ibuprofen, idarubicina, imipramina, indometacin, interferon, isotretinoin, kanamicina, ketoconazol, ketoprofen, labetalol, lamivudina, levamisol, levodopa, lincomicina, lisinopril, medroxiprogesteron, meprobamat, metotrexat, metildopa, metoclopramid, morfina, netilmicina, nitrofurantoin, ofloxacin, papaverina, penicilina, penicilamina, pentoxifilina, piroxicam, progesteron, propafenona, propiltiouracil, ramipril, ranitidina, rifampicina, streptomicina, sulfamethoxazol, tacrolimus, tamoxifen, tiazide, ticarcilina, ticlopidina, tobramicina, tolbutamid, trimetoprim, vaccinuri pentru hepatita A, B si vaccinul BCG, verapamil , zidovudina.

Scaderi:
- amikacina, anticonvulsivante, prednison, teofilina, tioridazina, ursodiol.

Interferente analitice:
Hemoliza si lipemia intefera cu testele.

Atentie! Aceasta sectiune are caracter informativ.
Valorile rezultate la interpretarea analizelor pot sa difere de la un laborator la altul.
Garantia unei interpretari corecte poate fi oferita doar de laboratorul care a efectuat analizele.







Bilirubina totala - Analize medicale de laborator - Explicatii analize medicale - valori normale