Descriere Dupa calciu, fosforul este cel mai abundent element mineral din organism, aflandu-se in orice tesut. Fosforul reprezinta 1 % din greutatea corpului, ceea ce inseamna ca in organismul unui adult se gasesc cca. 600-700 g P sub forma de diversi fosfati anorganici si organici. Din aceasta cantitate 85 % intra in constitutia scheletului, 6 % in muschi, iar 9 % in nervi si sange. Aproximativ 70 % din fosforul din sange este prezent in forma organica, in principal fosfolipide, restul fiind fosfor anorganic, sub forma de ortofosfati (H2PO4- , HPO42- ), care rezulta din ionizarea secventiala a acidului fosforic.
Fosfatul este anionul intracelular principal; in celula, fosforul este in principal implicat sub forma de fosfor organic in metabolismul glucidic si lipidic sau este legat de proteine si doar o mica parte este prezenta ca ion fosfat.
Fosforul intra in compozitia oaselor si a dintilor, este unul din constituentii acizilor nucleici, nucleoproteinelor, fosfolipidelor din membranele celulare; este de asemenea implicat in mentinerea echilibrului acido-bazic, in stocarea si transferul de energie, in procese enzimatice, stimuleaza contractia musculara si este necesar pentru mentinerea activitatii neuronale.
Fosfatul este prezent in multe produse alimentare (carne, vegetale), absorbtia intestinala a fosforului depinzand linear de aportul de fosfat si numai o mica parte este absorbita activ, dependenta de 1,25(OH)2D3 [mecanism care devine important in cazurile asociate cu nivel crescut de 1,25(OH)2D3]. Rinichii sunt principalii reglatori ai homeostaziei fosforului; aproximativ 80 % din cantitatea filtrata glomerular este reabsorbita in tubii proximali si 10 % in tubii distali. Fosfatul este transportat de doi cotransporteri Na+ /fosfat prin marginea in perie a membranei tubilor renali. PTH faciliteaza excretia renala a fosfatului prin inhibarea transportului Na-dependent. Alti hormoni joaca de asemenea un rol in reglarea transportului fosfatului: hormonul de crestere, IGF1, insulina, hormonii tiroidieni, 1,25(OH)2D3 reduc excretia fosfatului; calcitonina, factorul natriuretic atrial, EGF, TGF-alfa, glucocorticoizii cresc efectul excretor.

Recomandari

Recomandari pentru determinarea fosforului seric: 

- boli osoase;
- boli renale cronice;
- pacienti dializati;
- status posttiroidectomie;
- boli paratiroidiene;
- nefrolitiaza;
- alcoolism cronic;
- pacienti care necesita ingrijiri medicale intensive (nutritie parenterala, ventilatie mecanica);
- suspiciune de deficit de vitamina D (sindroame de malabsorbtie);
- slabiciune musculara.
Nivelurile de fosfor seric trebuie evaluate intotdeauna impreuna cu cele ale calciului, deoarece exista o relatie inversa intre cele 2 elemente: cresterea unuia din cei doi electroliti in sange determina cresterea excretiei urinare a celuilalt electrolit. Multe din cauzele care cresc nivelul calciului determina de asemenea scaderea nivelului fosforului.

Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate). Postprandial nivelul de fosfat seric creste!

Metoda Se foloseste metoda spectrofotometrica (colorimetrica).

Pentru cadre medicale Specimen recoltat - sange venos; se va evita staza cu garoul.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 24 ore la temperatura camerei; 7 zile la 2-8o C ; 1 an la -20o C.

Limite si interferente Conditii fiziologice: in mod normal nivelurile de fosfor sunt crescute la copii; exista de asemenea variatii sezoniere (maxime in lunile mai-iunie, minime in lunile de iarna) si circadiene (maxime dimineata si minime seara) ale concentratiei de fosfor. Stresul creste nivelul seric al fosforului.

Conditii patologice: unele persoane cu malnutritie severa pot prezenta hipofosfatemie; administrarea intravenoasa de glucoza si de fluide in exces, hiperalimentatia, dializa pot determina de asemenea hipofosfatemie. Hipofosfatemia usoara este frecventa la pacientii spitalizati si este intalnita la 30 % din pacientii chirurgicali. Laxativele orale si clismele cu fosfat de sodiu cresc nivelul fosforului. Trombocitoza se asociaza cu cresterea concentratiei fosforului.

Interferente cu medicamente:
Cresteri:
- steroizi anabolizanti, androgeni, blocanti beta adrenergici (acebutolol, pindolol), eritropoietina, ergocalciferol, furosemid, hormon de crestere, hidrocloratiazida, meticilina (nefrotoxicitate), fosfati, etidronat de sodiu, tetraciclina (nefrotoxicitate), tacrolimus, vitamina D.

Scaderi:
- acetazolamida, albuterol, antiacide care contin aluminiu, aminoacizi, anestezice, calcitonina, carbamazepin, epinefrina, estramustin, estrogeni, glucocorticoizi, hidroclorotiazida (tratament prelungit), ifosfamida, insulina, izoniazida, contraceptive orale, fenitoina, sucralfat.

Interferente analitice:
Hemoliza poate determina valori fals crescute.