Descriere Cantitatea, in mod normal redusa, de lichid continut in spatiul dintre suprafata parietala si viscerala a seroaselor cavitatii pleurale, peritoneale, pericardice si articulare poate creste in cursul diverselor procese patologice locale sau de vecinatate, formand adevarate revarsate. Dupa mecanismele de producere si proprietatile fizico-chimice, revarsatele seroase se impart in transudate si exsudate. Transudatele se produc datorita unui obstacol mecanic circulator, pe cand exsudatele sunt consecinta diverselor procese inflamatorii sau neoplazice. Mecanismele patogene implicate in dezvoltarea transudatelor sunt reprezentate de perturbarea echilibrului dintre presiunea hidrostatica si presiunea coloidosmotica. Exsudatele inflamatorii, fata de care trebuie luat in considerare diagnosticul diferential cu procesele maligne, survin in contextul unei infectii tuberculoase, bacteriene sau in legatura cu o embolie pulmonara.
Pentru diagnosticul diferential intre exsudat si transudat, in practica se utilizeaza determinarea cantitatii de proteine din lichid, considerand ca o valoare a proteinelor totale sub 3 g/dL indica  un transudat, iar peste 3 g/dL indica un exsudat. Clasificarea revarsatului ca exsudat sau transudat este primul pas in stabilirea etiologiei acestuia. Alte investigatii biochimice recomandate pentru lichidul pleural sunt: LDH, colesterol, glucoza. NOTA: determinarile biochimice din revarsate se efectueaza intotdeauna concomitent cu determinarile din sange; recoltarea sangelui trebuie facuta intr-un interval de timp foarte apropiat de momentul punctiei (+/- o jumatate de ora).

Examinarea lichidului sinovial are valoare diagnostica in guta, pseudoguta, alte depuneri de cristale si artrita septica. Principalul scop al examinarii lichidului sinovial este diferentierea revarsatelor de cauza inflamatorie de cele non-inflamatorii. Lichidul sinovial este considerat un „dializat” al plasmei, ceea ce se reflecta in compozitia sa biochimica. Datorita permeabilitatii scazute a membranei sinoviale, numai substantele cu greutate moleculara mica, cum ar fi glucoza, intra in spatiul articular in aceeasi concentratie ca cea plasmatica. Substantele cu greutate moleculara mare, cum ar fi proteinele, penetreaza slab membrana sinoviala. De multe ori exista diferente cantitative intre componentele plasmatice si cele din lichidul sinovial, concentratiile celor din urma fiind de obicei mai mici. Concentratii mai mari sugereaza sinteza locala intra-articulara.

In cazul artritelor inflamatorii, cum ar fi poliartrita reumatoida, membrana sinoviala devine permeabila pentru substante cu greutate moleculara mare si astfel creste concentratia proteinelor totale din lichidul sinovial. Se considera ca valoarea diagnostica a determinarii proteinelor totale in lichidul sinovial este mica; in cazul revarsatelor hemoragice poate ajuta la diferentierea hemartrozei (o concentratie >6g/dL este puternic sugestiva pentru hemartroza).
In cazul proceselor inflamatorii glucoza din lichidul sinovial poate scadea cu pana la 40 mg/dL sub nivelul seric; un nivel de 20 mg/dL este sugestiv pentru artrita infectioasa. Desi concentratia glucozei ajuta in diferentierea artritelor infectioase de cele inflamatorii, totusi exista o suprapunere semnificativa. Pentru evaluarea corecta a glucozei in lichidul sinovial, este necesara determinarea concomitenta a glucozei serice à jeun.

In mod normal activitatea enzimelor din lichidul sinovial este mai mica decat in plasma; lichidele sinoviale bogate in celule (cum ar fi leucocite PMN) prezinta activitati ale enzimelor mai mari decat lichidele sinoviale sarace in celule (ca de ex. in bolile articulare degenerative), permitand astfel diagnosticul diferential intre boli articulare inflamatorii si non-inflamatorii (ex: nivelul fosfatazei alcaline in lichidul sinovial este mai mare in poliartrita reumatoida si artrita psoriazica decat in bolile articulare degenerative). LDH-ul este mult crescut in revarsatele articulare inflamatorii, iar  nivelul fosfatazei alcaline este mult crescut in leziuni traumatice acute ale meniscului si in injurii capsulo-ligamentare; in poliartrita reumatoida nu exista diferente semnificative intre nivelul seric si cel din lichidul sinovial al fosfatazei alcaline.

Determinarea factorului reumatoid in lichidul sinovial are relevanta diagnostica numai daca este negativ in plasma (in artrita reumatoida seronegativa), ocazional putand fi detectat in lichidul sinovial, fiind produs de plasmocitele sinoviale. Concentratia imunoglobulinelor este de obicei mai mica decat cea serica; insa, in bolile articulare inflamatorii IgG si IgM prezinta cresteri importante, iar in artrita reumatoida IgE sunt semnificativ crescute atat in ser, cat si in lichidul sinovial. Concentratiile complementului in lichidul sinovial sunt relevante numai in comparatie cu cele serice; uneori concentratia albuminei este utilizata ca factor de referinta pentru corectie.

Niveluri scazute de C3 si C4 sunt in mod obisnuit prezente in poliartrita reumatoida si lupus, dar pot fi intalnite de asemenea in guta, condrocalcinoza si artrita septica. Aceste modificari sunt rar intalnite in artrita psoriazica. Pentru diagnosticul diferential al diferitelor forme de artrita determinarile biochimice din lichidul sinovial trebuie completate cu numaratoarea de celule, examenul microscopic pentru prezenta cristalelor si examenul bacteriologic.


Recomandari Recomandari pentru determinarea biochimica a lichidului sinovial:

- stabilirea etiologiei afectiunii articulare.

Pregatire pacient Se aduce la cunostinta pacientului procedura de recoltare.

Metoda Se foloseste metoda spectrofotometrica si imunoturbidimetrica.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - lichid sinovial.

Recipient de recoltare - flacon steril.

Volum proba - aproximativ 10 mL.

Cauze de respingere a probei - lichid vechi.

Prelucrare  necesara dupa recoltare - pentru determinari biochimice lichidul trebuie centrifugat si decantat in maxim 4 ore de la recoltare.

Stabilitate proba - 4 ore la temperatura camerei; 7 zile la  2-8° C; 6 luni la -20° C.

Limite si interferente Lichidul sinovial trebuie colectat in tuburi care contin fluorura, altfel concentratia glucozei va fi fals scazuta (datorita utilizarii sale in metabolismul leucocitelor sinoviale). Pentru determinarea complementului in lichidul sinovial, acesta trebuie centrifugat si testat imediat (nu poate fi stocat).