Descriere Demonstrarea prezentei de imunoglobuline sau a complementului pe suprafata hematiilor sustine diagnosticul de distructie eritrocitara mediata imun.
Exista doua clase majore de anticorpi care reactioneaza cu eritrocitele. Anticorpii completi sau salini aglutineaza eritrocitele suspendate in solutie salina; acestia sunt de obicei de tip IgM (cel mai bun exemplu de aglutinare salina la temperatura camerei este cea utilizata in grupajul ABO). In vivo anticorpii IgM fixeaza complementul si produc hemoliza imediata intravasculara. Anticorpii care nu reactioneaza vizibil in mediu salin si produc reactii de aglutinare numai prin utilizarea de tehnici speciale sunt numiti aglutinine incomplete si sunt de obicei de tip IgG (cel mai bun exemplu sunt anticorpii anti-Rh, care, daca sunt prezenti in serul primitorului de sange incompatibil, produc o reactie hemolitica transfuzionala intarziata, extravasculara).
Pentru a certifica faptul ca hematiile unui pacient sunt invelite (sensibilizate) cu imunoglobuline, complement sau ambele, se adauga la o suspensie de eritrocite provenite de la pacient antiser cu reactivitate fata de moleculele de Ig si/sau complement umane, care va determina aglutinarea acestora. Initial testarea se face cu antiseruri polispecifice, care contin anti-IgG, anti-C3d si ocazional si activitate anti-lant usor. Reactivii monospecifici diferentiaza in continuare intre IgG, C3d, existand si seruri monospecifice pentru C3b, C4b, C4d si lantul greu al IgG. Antiseruri specifice pentru IgM sau IgA sunt rar utilizate, deoarece IgM nu mai sunt gasite de obicei inca atasate pe suprafata celulara, iar IgA sunt foarte rar intalnite pe suprafata eritrocitelor.
Utilizand sange recoltat pe EDTA sau pe citrat activarea in vitro a complementului de catre autoanticorpii la rece benigni este inhibata. Spalarea eritrocitelor indeparteaza globulinele solubile sau atasate nespecific, ceea ce permite detectia imunoglobulinelor si factorilor complementului specific legate de eritrocite in vivo.

Recomandari

Recomandari pentru determinarea Testului Coombs direct:

- investigarea reactiilor transfuzionale acute sau intarziate (demonstrarea fixarii pe suprafata eritrocitelor de la donator a aloanticorpilor prezenti in serul pacientului);
- suspiciune de hemoliza autoimuna;
- boala hemolitica a nou-nascutului;
- hemoliza imuna indusa de medicamente;
- atunci cand martorul auto efectuat in cadrul grupajului sanguin, screening-ului prezentei de aloanticorpi si testelor de compatibilitate este pozitiv.

Pregatire pacient Nu este necesara o pregatire prealabila.

Metoda Se foloseste metoda de hemaglutinare pe lama. NOTA: in laboratoarele Synevo se efectueaza testul Coombs cu antiglobulina umana polispecifica

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer cu K3-EDTA.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul.

Prelucrare necesara dupa recoltare - o parte din eritrocite se spala de trei-patru ori cu solutie salina normala, urmata de prepararea unei suspensii eritrocitare in ser fiziologic steril 5 %.

Cauze  de respingere a probei - specimen coagulat.

Stabilitate proba - testul se efectueaza imediat, daca acest lucru nu este posibil, proba se pastreaza 48 ore la 2-8o C.

Limite si interferente - spalarea inadecvata a celulelor si concentratia mare de imunoglobuline in serul pacientului influenteaza testul.

In cazul obtinerii unui rezultat pozitiv trebuie luate in considerare urmatoarele posibilitati:
- profilaxie antepartum la mama cu imunoglobuline anti-D;
- prezenta de autoanticorpi la cald benigni, fara actiune hemolitica;
- modificari ale membranei eritrocitare induse de medicamente (ex.: cefalosporine) cu adsorbtia nespecifica de proteine;
- adsorbtia nespecifica de globuline asociata cu hipergamaglobulinemia sau paraproteinemia;
- activarea in vitro a complementului de catre autoanticorpi la rece benigni (ca de exemplu in  sangele coagulat dupa racire);
- poliaglutinare, daca sunt expuse criptoantigene (T), iar reactivul este contaminat cu anti-T.