ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR
Aici gasiti analizele medicale grupate pe categorii precum si detalii generale si specifice pentru categoriile respective.
Selectati o categorie din lista de mai jos:

Dictionar de medicamente online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Dictionar medical online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Puteti trimite articole cu tema medicala la
adresa de email

Solutie antistress!
Construieste poduri :)

Joc, Construieste podul, Cargo Bridge

Prinde pisica neagra :)
Prinde pisica neagra- Chat Noir - Flash game

Analize medicale de laborator

TESTUL DE TOLERANTA LA GLUCOZA ORALA < < Analize medicale explicate



Descriere

La indivizii sanatosi, dupa administrarea orala a unei cantitati mari de glucoza raspunsul insulinic apare rapid, atingand un maximum dupa circa 30-60 minute. Atunci cand exista o cantitate suficienta de insulina pentru a metaboliza glucoza administrata la inceputul testului, concentratiile de insulina revin la normal in aproximativ 3 ore. Eliberarea insuficienta de insulina sau rezistenta periferica la actiunile insulinei va determina o crestere semnificativa a glicemiei. Daca se obtin valori modificate pentru glicemia bazala (a jeun) sau postprandiala, acest test poate sustine sau infirma diagnosticul de diabet zaharat.

Contraindicatiile testului:
- testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodica.
De asemenea testul nu este indicat in caz de:
- hiperglicemie bazala >140 mg/dL la doua determinari;
- valori ale glicemiei bazale constant normale;
- valori ale glicemiei postprandiale >200mg/dL la doua determinari;
- diabet zaharat clinic manifest;
- diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).

Reactii adverse: Unele persoane pot prezenta greata sau pot avea simptome vaso-vagale in cursul efectuarii testului.



Recomandari

Recomandari pentru efectuarea testului de toleranta la glucoza:

- pacienti cu niveluri de granita ale glicemiei bazale;
- antecedente familiale de diabet zaharat;
- obezitate;
- istoric de infectii recurente (cutanate sau urinare);
- episoade inexplicabile de hipoglicemie;
- paciente cu avorturi spontane, nasteri premature, nasteri de feti morti sau macrosomi;
- glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie in cursul sarcinii, dupa interventii chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau administrare de ACTH.



Pregatire pacient

Ultimul consum de alimente trebuie sa fie cu cel putin 10 ore (nu mai mult de 16 ore) inaintea efectuarii testului; este permisa ingestia unor cantitati mici de apa. Pacientul trebuie sa aiba o dieta normala in ultimele 72 ore (>150g glucide/zi si abstinenta de la alcool). Este interzis fumatul si efortul fizic pe durata efectuarii testului.



Pentru cadre medicale Adulti: Se vor administra in interval de 5 minute 75g glucoza anhidra dizolvata in apa rece.
Copii: Cantitatea de glucoza administrata este in functie de greutatea pacientului: 1.75g/kg corp - maximum 75g.
Se vor recolta 2 probe de sange: imediat inainte de administrarea glucozei si dupa 120 minute. In anumite situatii clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute.

Limite si interferente

Testul are valoare limitata in diagnosticul diabetului zaharat la copii si este rar indicat in acest scop.

Fumatul poate creste nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. regim pentru scaderea in greutate) poate scadea toleranta la glucoza si sugera un fals diabet. Bolile infectioase si interventiile chirurgicale pot afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se recomanda a fi efectuat la un interval de 2 saptamani de la episodul acut. Repausul prelungit la pat poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atat cat este posibil, testul se va efectua doar la pacienti ambulatori.

Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.

Interferente cu medicamente:

Cresterea tolerantei la glucoza:
- atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril, inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.

Scaderea tolerantei la glucoza:
- acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona, calcitonina, clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon, danazol, dexametazona, diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de crestere, hidroclorotiaziad, imipramina, interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida, nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon, triamteren, verapamil.

Daca este posibil, medicatia trebuie intrerupta cu cel putin 3 zile inainte de test (in special contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi, fenotiazine).

Atentie! Aceasta sectiune are caracter informativ.
Valorile rezultate la interpretarea analizelor pot sa difere de la un laborator la altul.
Garantia unei interpretari corecte poate fi oferita doar de laboratorul care a efectuat analizele.







Testul de toleranta la glucoza orala - Analize medicale de laborator - Explicatii analize medicale - valori normale