Descriere Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
-  trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
-  chist: responsabil de infectia persistenta si  latenta;
-  oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al Toxoplasmei si  in transmiterea infectiei.
Parazitul este ubicuitar in natura, putand infecta orice mamifer, insa ciclul evolutiv complet se realizeaza numai la familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este eliminat prin materiile fecale sub forma de oochisti.
Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilectie pentru neuroni, microglii, celulele coroidei si  retinei, precum si  pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial.
Rezervorul infectiei este reprezentat de pisica si  numeroase alte specii de animale (caini, porcine, bovine, ovine, rozatoare de camp, pasari domestice si  salbatice etc.), care se pot infecta si  ale caror produse pot constitui surse de infectie pentru om. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient preparata termic (ce contine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).
Calea transplacentara de transmitere a infectiei constituie o problema majora, datorita urmarilor grave pentru fat. Infectarea este posibila si  in cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscuta, cu exceptia celei in utero. Modalitati mai rare de transmitere a infectiei sunt transfuziile de sange provenit de la persoane aflate in stadiul de parazitemie si  infectiile de laborator.
Receptivitatea fata de infectie este generala. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si  durata imunitatii.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si  populatie intre 20 si  80%, procentul crescand cu varsta, asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta.Infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si  adenopatii. Perioada de parazitemie nu este bine definita, dar are loc inainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi precum si  la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungita se produce mai frecvent o parazitemie cronica.
Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai mare de avort spontan si  aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii este mai frecventa, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii  fetale. Cel mai mare risc de boala congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel mai mare risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei imediat inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de 2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie si  calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si  30 prevalenta infectiei severe scade de la 80 la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului.
Raspunsul imun la infectie este reprezentat in faza precoce de aparitia anticorpilor IgM in decursul primei saptamani de boala, care ating un nivel maxim intr-o luna, scad progresiv intr-un interval de 3-6 luni, existand posibilitatea de a persista in titruri scazute pana la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are utilitate in diagnosticul infectiei recente.
Pentru a evita complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se considera astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice.

Interpretarea rezultatelor si recomandarile ulterioare:
- Toxo IgG negativ si Toxo IgM negativ - reprezinta absenta infectiei. Daca exista suspiciunea unei infectii recente se recomanda repetarea recoltarii peste 3 saptamani; in cazul pacientelor gravide se va repeta testarea la intervale de 8-12 saptamani.
- Toxo IgG pozitiv si Toxo IgM negativ - reprezinta existenta  unei infectii in antecedente (mai veche de 2 ani).
- Toxo IgG negativ si Toxo IgM echivoc - reprezinta posibilitatea unei infectii acute (nu poate fi exclus un rezultat fals pozitiv). Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.
- Toxo IgG negativ si Toxo IgM pozitiv - reprezinta posibilitatea unei infectii acute (nu poate fi exclus un rezultat fals pozitiv). Se recomanda testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani.
- Toxo IgG echivoc si Toxo IgM negativ - reprezinta un status imun incert. Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.
- Toxo IgG echivoc si Toxo IgM echivoc - reprezinta un status imun incert. Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.
- Toxo IgG echivoc si Toxo IgM pozitiv - reprezinta posibilitatea unei infectii acute. Se recomanda testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani; daca pe noua proba se obtin rezultate identice sau IgG devine pozitiv se va recomanda confirmarea infectiei recente intr-un centru de referinta.
- Toxo IgG pozitiv si Toxo IgM echivoc reprezinta existenta unei infectii in antecedente sau un rezultat fals echivoc pentru IgM. Se recomanda efectuarea testului de aviditate IgG din acelasi ser.
 - Toxo IgG pozitiv si Toxo IgM pozitiv - reprezinta posibilitatea unei infectii recente (in decursul ultimilor 2 ani). Se recomanda efectuarea testului de aviditate IgG din acelasi ser; daca se va obtine un index scazut se va recomanda confirmarea infectiei recente intr-un centru de referinta (alternativ se poate testa o noua proba peste 2-3 saptamani, pentru evidentierea unei modificari semnificative a titrului anticorpilor IgG).

In laboratorul Synevo Bucuresti unde se efectueaza testele serologice, un rezultat echivoc sau pozitiv pentru Toxo IgM prin chemiluminisenta se confirma intotdeauna si prin metoda ELFA inainte de a se comunica rezultatul pacientului.
O crestere de 4 ori a titrului anticorpilor  anti- Toxo - IgG pe 2 probe recoltate la interval de 2-3 saptamani si testate simultan este sugestiva pentru o infectie recenta sau reactivarea infectiei.
daca la nou-nascut se depisteaza anticorpi IgM care persista la mai multe determinari se suspecteaza cu mare probabilitate infectia congenitala.


Recomandari Recomandari pentru deterinarea anticorpilor:

- diagnosticul infectiei cu Toxoplasma Gondii.

Pregatire pacient Nu necesita o pregatire prealabila.

Metoda Se foloseste metoda imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay) pentru anticorpii IgG; imunoenzimatica cu detectie prin chemiluminiscenta/ imunochimica prin tehnica ELFA pentru anticorpii IgM.

Pentru cadre medicale Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi).

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 3 zile la 2-8° C; 6 luni la –20 ° C. Centrifugati specimenele decongelate si  utilizati supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata.

Limite si interferente Diagnosticul de infectie recenta cu Toxoplasma gondii nu trebuie sa se stabileasca niciodata pe baza unui singur rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-Toxo-IgM, datorita persistentei indelungate a acestui tip de anticorpi la unii pacienti si  posibilitatii prezentei de anticorpi IgM “naturali” fata de antigenele Toxoplasmei, in absenta infectiei.
Anticorpii de tip IgM sunt detectati de obicei la pacientii cu infectie primara recenta, dar pot fi intalniti si  la cei cu infectii reactivate sau secundare.
Cea mai buna metoda pentru diagnosticul infectiei fetale este PCR din lichidul amniotic, care are o sensibilitate de 83-97.5% si  o specificitate de 100% la gravidele care au prezentat seroconversie in cursul sarcinii.
Probele recoltate intr-un stadiu precoce al infectiei acute pot sa nu contina niveluri detectabile de anticorpi IgM.
La unii pacienti anticorpii IgM pot sa dispara precoce, in decurs de 3 saptamani de la debut. La acesti pacienti sunt utile determinarile IgG in dinamica.
Pacientii avand corioretinita activa indusa de Toxoplasma gondii nu prezinta de obicei anticorpi IgM detectabili.
Prezenta sau absenta anticorpilor specifci nu poate fi folosita pentru a evalua eficacitatea tratamentului.
Rezultatele pozitive obtinute la pacientii care au primit produse de sange in decursul ultimelor luni pot sa nu fie valide.
La pacientii imunodeprimati rezultatele obtinute trebuie interpretate cu prudenta, deoarece acestia prezinta de obicei titruri scazute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedectabili.
Anticorpii heterofili prezenti in serul pacientilor pot interactiona cu imunoglobulinele incluse in componentele kit-ului si  da rezultate neconcludente la determinarea prin chemiluminiscenta.