ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR
Aici gasiti analizele medicale grupate pe categorii precum si detalii generale si specifice pentru categoriile respective.
Selectati o categorie din lista de mai jos:

Dictionar de medicamente online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Dictionar medical online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Puteti trimite articole cu tema medicala la
adresa de email

Solutie antistress!
Construieste poduri :)

Joc, Construieste podul, Cargo Bridge

Prinde pisica neagra :)
Prinde pisica neagra- Chat Noir - Flash game

Informatii despre hepatita C fara tratament - articole medicale

1. Hepatita C
Hepatita C este o afecţiune contagioasă a ficatului.
Virusul hepatic C se transmite în primul rând prin expunerea la sânge infectat, care poate avea loc în cazul consumatorilor de droguri intravenoase, transfuziilor cu sânge sau produse din sânge, tatuajelor cu ace/tuş contaminate, echipamentului de hemodializă infectat, rănirilor cu obiecte ascuţite, comportamentului sexual cu risc crescut, sau pe alte căi. Aproximativ 10% din persoanele infectate cu hepatită C nu cunosc modul în care au contactat boala.
Puţine persoane infectate cu virusul hepatic C prezintă simptome evidente
Persoanele infectate cu virusul hepatic C nu prezintă de obicei simptome specifice bolii. Spre deosebire de alte forme de hepatită virală, icterul — îngălbenirea pielii şi a ochilor cauzată de excesul de bilirubină din sânge şi ţesuturi — poate iniţial să nu apară, până când persoana dezvoltă ciroză sau fibroză hepatică. Când simptomele apar totuşi, acestea pot fi uşoare şi pot include oboseală, dureri de stomac şi urticarie. Din cauza faptului că adesea infectarea cu virusul hepatic C nu prezintă simptome, multe persoane nu ştiu că au contactat boala şi îi pot infecta şi pe alţii. Singura cale de a şti dacă aveţi sau nu această boală este efectuarea unui test de sânge pentru hepatita C.
Faceţi parte din grupa de risc? Testaţi-vă acum pentru hepatita C
Singura cale de a şti dacă aveţi hepatită C sunt testele de laborator. Dacă consideraţi că faceţi parte din grupa de risc pentru această boală, consultaţi un specialist şi cereţi să fiţi testat.
 
2. Hepatita C în România
 
Un studiu efectuat în 1990 pe persoane cu vârste cuprinse între 0 şi 82 de ani, din medii de activitate diferite, a demonstrat că rata cea mai mare de îmbolnăvire se regăsea la personalul medical şi la orfani, iar cel mai puţin afectaţi erau copiii până în 16 ani şi femeile însărcinate. Cele mai multe cazuri de infecţie au fost depistate în Transilvania, urmată de Muntenia, Moldova şi Banat.
Un alt studiu a fost efectuat în august 2006 în Transilvania, Muntenia şi Moldova pe aproximativ 16 000 de subiecţi. Au fost analizaţi  din punct de vedere al sexului, vârstei, domiciliului, factorilor de risc, stilului de viaţă şi grupurilor de risc.  Subiecţilor le-au fost colectate  mostre de sânge pentru a fi testate tulpinile de VHB şi VHC şi li s-a cerut  să completeze chestionare pentru a stabili factorii de risc, felul de transmitere, datele demografice etc. 
Astfel, în Muntenia s-a  depistat o  de îmbolnăvire de 3.35%, în Moldova 4.25%, iar în  Transilvania și Banat un procent al îmbolnăvirilor de 2.63%. Rezultatul final pe România  de seroprevelanță a arătat că procentul celor bolnavi de hepatita C este de 3,23%.
 Seroprevelanța diferă de la mediul rural la mediul urban. Studiul a demonstrat că rata îmbolnăvirilor este mai mare în mediul rural, faţă de cel urban. 
Vârstă pacienţilor are o influenţă statistic semnificativă în infecţia cu Hepatită C. Astfel, în comparaţie cu un pacient între 18 - 29 ani, probabilitatea de a fi infectat cu HCV pentru  un pacient între 40 - 49 ani este de 1.75 de ori mai mare, pentru un pacient cu vârstă între 50 - 59 ani este de 2.6 ori mai mare, iar pentru un pacient peste 60 ani este de 4.36 ori mai mare. 
În prezent s-a demontrat că:
Riscul infecţiilor în rândul bărbaţilor este mai scăzul decât în rândul femeilor. Acest lucru poate fi explicat prin avorturile ilegale efectuate în perioada comunistă.
Din punct de vedere etnic, cele mai afectate grupuri sunt turco-tătarii şi romii.
Nivelul de educaţie este un factor protector faţă de infecţia cu VHC. Cei fără studii sau doar cu studii elementare sunt predispuşi la infectare, în comparaţie cu cei cu studii liceale, post-liceale sau universitare.
Sunt mult mai predispuşi la infectarea cu VHC cei care au avut cazuri de infecţie în familie, cei care folosesc droguri injectabile, cei care au beneficiat de transfuzii de  sânge, de intervenţii chirurgicale sau de spitalizări.
Următorii factori epidemiologici nu au fost corelaţi cu apariţia virusului hepatitei C: transplantul de organe solide, hemodializă cronică, lucrări dentare, acupunctură, tatuaje, manichiură şi pedichiură la saloane specializate, împărţirea obiectelor de igiena personală, boli cu transmitere sexuală, vârsta începerii vieţii sexuale, orientarea sexuală, multipli parteneri sexuali şi consumul de alcool (în ultimele 2 cazuri nu este un rezultat concret datorită ezitării în răspunsuri a subiecţilor).
În România, cele mai dese cazuri de infectare cu VHC au fost descoperite la adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 69 de ani.
Există diferenţe semnificative statistic între zonele geografice în ceea ce priveşte numărul de pacienţi. Astfel, probabilitatea ca un pacient să fie infectat cu HCV în Transilvania este  de 1.78 de ori mai mică decât în Banat.
Potrivit studiului, se va putea observa o scădere a numărului total de persoane infectate cu VHC, pe de o parte, iar, pe de altă parte, o creştere a numărului hepatitelor cronice, a cirozelor hepatice, cancerului hepatic, precum şi a deceselor prin boli hepatice datorate VHC în cursul perioadei 2010 -  2030.
 
3. Mod de transmitere:
 
Hepatita C se transmite prin expunerea la sânge infectat
Hepatita C este determinată de prezenţa unui virus în sânge, ceea ce înseamnă că dacă aţi intrat în contact cu sângele altcuiva infectat cu virusul hepatic C (VHC), este posibil să fi contactat boala. Există câteva situaţii generale care v-ar fi putut expune contactului cu sânge care conţine acest virus. De exemplu, vă aflaţi în grupa de risc dacă:

  • Aţi suferit o transfuzie de sânge înainte de iunie 1992
•             V-aţi tatuat cu un ac sau cu tuş contaminat
•             V-aţi făcut piercing-uri cu un ac contaminat
•             Aţi folosit în comun cu o persoană infectată un aparat de ras, o periuţă de dinţi sau orice alt obiect
•             Aţi folosit ace contaminate la injectarea drogurilor
 
Hepatita C se transmite în general de la o persoană la alta prin expunerea directă la sânge sau produse din sânge, ace sau alte obiecte ascuţite infectate. În cazul hepatitei C, pot apărea riscuri asociate evenimentelor obişnuite, precum sângerări nazale sau din cauza unor tăieturi, şi sângerări menstruale. Obiectele de igienă personală (de exemplu periuţe de dinţi, aparate de ras sau instrumente pentru manichiură) care vin în contact cu sângele unei persoane infectate pot deveni un mijloc de transmitere a virusului.
Există anumite riscuri de transmitere a bolii prin sex neprotejat.
Riscul de a contacta hepatita C prin contact sexual este mai mare pentru persoanele cu parteneri sexuali multipli. Hepatita C se transmite rareori de la o mamă infectată la nou-născut sau între membrii unei familii care locuiesc împreună. Totuşi, dacă mama este şi HIV pozitivă, riscul transmiterii virusului hepatic C este mult mai mare. Se pare că virusul hepatitei C nu se transmite prin alăptat.
Hepatita C nu se transmite prin contact interpersonal normal.
Nu vă puteţi îmbolnăvi de hepatită îmbrăţişând pe cineva. Hepatita C nu se transmite prin strănut, tuse, atingerea mâinilor sau folosirea în comun a hranei sau tacâmurilor. Nu se transmite prin apă, dacă beţi dintr-o fântână sau înotaţi în aceeaşi piscină cu cineva infectat. Multe persoane cu hepatită C nu află niciodată cum s-au infectat.
Dacă aveţi boala, nu o transmiteţi.
Dacă sunteţi diagnosticat cu hepatită C, evitaţi transmiterea bolii la alte persoane.
Iată câteva indicii utile:
•             Nu folosiţi în comun obiecte care pot avea urme de sânge, precum periuţe de dinţi, cleştişoare de unghii, aparate de ras sau ace.
•             Îngrijiţi imediat orice tăietură sau rană deschisă, apoi bandajaţi corespunzător.
•             Sterilizaţi orice obiect cu care v-aţi tăiat accidental, precum cuţite sau deschizătoare de conserve. Îngrijiţi tăietura şi sterilizaţi instrumentul prin fierbere, înainte de a-l folosi din nou.
•             Folosiţi prezervative din latex în timpul contactului sexual.
 
Singura cale prin care puteţi şti sigur dacă aveţi sau nu hepatită C sunt testele de laborator
Dacă sunteţi de părere că aţi fost expus la virusul hepatitei C, ar trebui să vă testaţi. Analizele de sânge obişnuite, precum cele efectuate la examinarea fizică anuală, nu depistează hepatita C, de aceea este important să solicitaţi medicului dumneavoastră o analiză specială pentru depistarea hepatitei C. Medicul vă poate face aceste teste sau vă poate trimite către un specialist în bolile ficatului.
Testele cele mai utilizate sunt ELISA şi VHC RNA. ELISA (test imunoabsorbant enzimatic) detectează prezenţa anticorpilor pentru virusul hepatic C din sânge. Testul VHC RNA detectează în mod direct prezenţa particulelor virusului hepatic C din sânge.
Pot fi făcute şi alte teste, cum ar fi teste ale enzimelor hepatice care pot indica prezenţa afecţiunilor hepatice şi biopsia ficatului care poate ajuta medicul să determine severitatea afecţiunilor ficatului cauzate de hepatita C.
Dacă testul pentru hepatita C a ieşit pozitiv, testele suplimentare vor determina genotipul viral
Persoanele cărora le-a ieşit pozitiv testul pentru virusul hepatic C, pot face şi un test pentru genotip, care determină tipul de virus hepatic C. Există şase genotipuri majore; unele sunt mai uşor de tratat decât celelalte. În funcţie de genotipul hepatitei C, medicul dumneavoastră va putea lua decizii cum privire la modul de tratare a bolii, inclusiv la durata tratamentului.
În plus, veţi afla şi cât virus hepatic C  aveţi în sânge
Pe lângă aflarea genotipului, vă mai puteţi testa şi pentru a determina încărcătura virală. Acest număr arată cât virus hepatic C aveţi în sânge. Deşi încărcătura virală nu determină modul în care boala va afecta ficatul, aceasta poate fi un indicator al reuşitei tratamentului. Testul este realizat atât înainte de începerea tratamentului cât şi pe parcurs, pentru a demonstra medicului cât de eficient este tratamentul.
 
4.Prevenire
 
Hepatita C se transmite prin expunerea la sânge infectat cu virusul hepatic C. Pentru a evita transmiterea hepatitei C, ar trebui să vă expuneţi cât mai puţin la următoarele situaţii. Nu folosiţi în comun obiecte care pot avea urme de sânge, precum periuţe de dinţi, cleştişoare de unghii, aparate de ras etc. Dacă aveţi tăieturi sau răni deschise, îngrijiţi-le imediat şi bandajaţi-le corespunzător. Dacă vă tăiaţi cu obiecte de uz casnic, precum cuţite sau deschizătoare de conserve, îngrijiţi tăietura şi sterilizaţi instrumentul prin fierbere, înainte de a-l folosi din nou.
 
5.Factori de risc
 
Datorită faptului că hepatita C se transmite de la persoană la persoană prin expunerea la sânge infectat cu virusul hepatic C, activităţile care sporesc şansele de expunere la sânge sunt considerate factori de risc. Printre aceştia se numără:
•             Consumul de droguri IV. Persoanele care îşi injectează droguri prezintă un risc crescut de infectare cu hepatita C pentru că pot folosi în comun ace şi alte instrumente pentru droguri, care pot fi contaminate cu sânge infectat cu VHC. De fapt, se estimează că între 50% şi 80% din noii consumatori de droguri IV contractează hepatită C cronică în decurs de 6 până la 12 luni.
•             Transfuzii de sânge, transplant de organe sau primirea de factor de coagulare. Persoanele care au suferit transfuzii de sânge sau transplant de organe înainte de 1992, precum şi pacienţii cu hemofilie care au primit factor de coagulare înainte de 1987, au risc crescut de îmbolnăvire pentru că atunci nu existau teste pentru hepatita C. În prezent, riscul contractării hepatitei C din transfuzii de sânge este totuşi redus.
•             Tatuaje şi piercing-uri cu ace, tuş şi/sau instrumente contaminate. Tatuajele şi piercing-urile cu ace, tuş sau alte instrumente nesterilizate, precum şi cu pigmenţi contaminaţi, pot fi surse de infectare a sângelui.
•             Răniri cu obiecte ascuţite. Acest caz se aplică în special angajaţilor din sistemul social, însă şi tuturor celor care lucrează cu persoane aflate în grupurile de risc şi care se înţeapă accidental cu un ac contaminat cu virusul hepatic C. Acest tip de expunere se poate limita prin respectarea unor proceduri de protecţie corespunzătoare privind obiectele ascuţite.
•             Practici sexuale cu risc crescut sau parteneri multipli. Deşi hepatita C nu se transmite cu uşurinţă în timpul actului sexual, comportamentele sexuale cu risc crescut, precum partenerii multipli, se asociază cu un risc crescut de a contacta această boală.
•             Pacienţii cu hemodializă. Există unele dovezi de transmitere a virusului hepatic C în rândul pacienţilor trataţi cu aceeaşi unitate de dializă. Aceasta se datorează probabil contaminării instrumentelor şi suprafeţelor, ca rezultat al unor proceduri necorespunzătoare de control al infecţiilor.
Unele persoane au o incidenţă crescută la infectarea cu hepatită C
 
Există şi alte grupuri de persoane care pot fi expuse la factori de risc. Hepatita cronică C este mai întâlnită la persoanele cu expuneri repetate la sânge, precum utilizatorii de droguri intravenoase (IV), hemofilicii trataţi cu factor de coagulare înainte de 1987; şi cei care au primit transfuzii sau organe, sau ambele, de la donatori cu hepatită C. Majoritatea infecţiilor (65%) se transmit prin utilizarea de droguri intravenoase.
Aceste grupuri cu risc crescut includ:
  • Hemofilicii: Pacienţii cu hemofilie prezintă un risc crescut de infecţii ale sângelui pentru că primesc
regulat transfuzii de sânge şi produse din sânge, cum ar fi factorul de coagulare. Totuşi, în 1987, a fost introdus un proces de inactivare a virusurilor precum VHC. În plus, monitorizarea pentru anticorpii hepatitei C a început în băncile de sânge din SUA în 1990, şi a continuat să se îmbunătăţească de-a lungul deceniului, cu instituirea monitorizării prin tehnica de amplificare a acidului nucleic (NAT) în 1999. Aceste măsuri au contribuit la scăderea dramatică a probabilităţii de infectare cu VHC prin intermediul sângelui şi produselor din sânge. Totuşi, hemofilicii care au primit o transfuzie sau factor concentrat înainte de 1987, pot prezenta un risc mai mare de îmbolnăvire.
  • Talasemicii: Talasemicii primesc transfuzii de sânge, complicaţiile acestor transfuzii fiind legate de transmiterea agentilor infecţioşi; infecţia cu virusul hepatitei C este frecventă la adolescenţii cu vârste de peste 15 ani cu talasemie, tocmai datorită transfuziilor in antecedente.
  • Persoanele fără adăpost: Persoanele fără adăpost pot risca probleme de sănătate multiple, care includ şi hepatita cronică C. Aceasta din cauza anumitor comportamente în cadrul membrilor populaţiei, cum ar fi injectarea drogurilor şi folosirea în comun a instrumentelor legate de utilizarea de droguri. Studiile au arătat procente mult mai crescute de infectare cu hepatită C în rândul persoanelor fără adăpost.
  • Deţinuţii: Infectarea cu hepatita C este mai răspândită şi în cazul deţinuţilor, cu estimări de îmbolnăvire între 13% şi 54%. Aceasta probabil din cauza faptului că injectarea drogurilor se practică mai des în rândul celor care se află în închisoare. Între 70 şi 80% din deţinuţi recunosc că au folosit droguri ilegale.
 
6.Tratamentul
 
Scopul tratamentului este răspunsul viral susţinut.
Tratamentul hepatitei cronice C are drept scop eliminarea virusului din sânge. Scopul tratamentului este obţinerea unui răspuns viral susţinut, sau RVS. Un răspuns viral susţinut are loc atunci când virusul nu mai poate fi detectat în sânge la 6 luni după tratament.
 
Terapia completă durează maxim 1 an, deşi durata recomandată a tratamentului depinde de genotipul viral. De exemplu, persoanele cu genotip 2 sau 3 pot primi tratament pentru numai 24 de săptămâni. Pentru pacienţii cu genotip 1, tipul cel mai răspândit în România (99% conform cu ultimele studii efectuate), tratamentul durează de obicei 48 de săptămâni. În timpul tratamentului, medicul va monitoriza atent sângele şi va face şi alte teste pentru a vedea dacă tratamentul este eficient.
 
Tratamentul curent pentru hepatita cronică C în România poate include două terapii, deși, la nivel global, a fost implementată deja tripla terapie, pentru care șansele de răspuns sunt aproape duble în cazul pacienților fără tratament anterior, în timp ce pentru pacienții cu eșec la terapia anterioară, triplează ratele de răspuns viral susținut, adică răspunsul favorabil. Din păcate, momentan, acest tratament nu este încă disponibil în România.
 
-






Informatii despre hepatita C fara tratament - articole medicale - startsanatate