afectiune maligna a tesutului limfatic - o forma de limfom - frecvent caracterizata prin marirea nedureroasa a unui grup sau mai multor grupe de ganglioni limfatici la nivelul gatului, axilei, zonei inghinale, torace sau abdomen;
de asemenea, pot fi afectate splina, ficatul, maduva osoasa si oasele. în afara de hipertrofia ganglionara, alte manifestari ale bolii sunt: scaderea în greutate, febra, transpiratii profuze nocturne si prurit (cunoscute ca simptomele B).
Boala Hodgkin se diferentiaza de alte forme de limfoame prin prezenta unor celule mari, binucleate (celule Sternberg-Reed) prezente în ganglionii limfatici afectati. Tratamentul depinde de extinderea bolii si poate include: interventii chirurgicale, radioterapie, tratament medicamentos sau o combinatie a acestora. Medicamentele folosite în tratamentul acestei boli sunt vincristina, procarbazina, prednisolon, clorambucil si vinblastina. Multi dintre pacienti se pot vindeca;
în stadiile de început ale bolii, procentul de vindecare este de aproximativ 85% sau mai mult. [T. Hodgkin (1798-1866), medic englez]