Descriere

Virusul hepatitei C (VHC) este raspunzator de  aproximativ 20 % din hepatitele acute, 60-70 % din hepatitele cronice si aproximativ 30 % din cirozele si cancerele hepatice.
VHC, depistat in 1989, este un virus ARN din genul Flavivirus, familia Togaviridae, cu dimensiuni intre 40-60 nm si cu un continut preponderent lipidic. Exista cel putin 6 genotipuri si 50 de serotipuri de VHC.
Cunoasterea genotipului sau serotipului (anticorpii specifici genotipului) de VHC este utila in recomandarea si conducerea tratamentului. VHC este transmis prin contactul cu sange sau produse de sange infectat: transfuzii, folosirea acelor si seringilor de la o persoana la alta, fara sterilizare sau insuficient sterilizate, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament nesterilizat, folosirea in comun a periutei de dinti, aparatului de barbierit, pensetei, trusei de manichiura. Este prezent si in medii biologice (saliva, lapte, secretii vaginale, sperma etc.), dar in concentratie mai mica decat virusul B. Se poate transmite si de la mama la fat. Rata de transmisie verticala la gravidele cu anti-HCV pozitiv a fost estimata la 2.7-4.4 %, aceasta rata atingand valori de 5.4-8.6 % la gravidele care au coinfectie VHC - HIV.
Este bine de stiut faptul ca virusul nu se transmite prin folosirea in comun a veselei, piscinelor si toaletelor.
Aproximativ 85 % din formele acute se cronicizeaza.
Dintre purtatorii cronici, cu sau fara valori serice anormale de ALT,
- aproximativ 15 % se vindeca;
- aproximativ 70 % dezvolta hepatita cronica (interval mediu 10 ani);
- aproximativ 10-20 % dezvolta ciroza (interval mediu 20 ani);
- aproximativ 50 % mor din cauza infectiei cu VHC.

Carcinomul hepatocelular poate aparea la cca. 20 % din pacientii cu ciroza (interval mediu 30 ani) si la 1-5 % din cei infectati cu VHC.

Testele diagnostice pentru depistarea infectiei cu VHC sunt de 2 categorii:
I - teste serologice pentru depistarea anticorpilor;
II - teste moleculare pentru detectarea particulelor virale.

Debutul este insidios, virusul  fiind numit si bomba cu efect intarziat.
Fereastra serologica intre infectia VHC si detectarea anti-HCV variaza de la pacient la pacient.
Cu testele serologice curente anticorpii se depisteaza in medie la 7-8 saptamani de la debutul infectiei. In cazul eradicarii spontane a infectiei, anti-HCV pot sa persiste toata viata sau sa scada treptat pana la disparitie in cativa ani. La pacientii cu infectie cronica anti-HCV persista indefinit. In populatia cu risc scazut procentul de persoane care scapa diagnosticarii este de 0.5-1 %.
Rezultatele pozitive trebuie confirmate printr-o analiza suplimentara - RIBA (recombinant immunoblot assay) care sa indice rectivitatea fata de 2 antigene virale.
O data cu imbunatatirea testelor screening si a tehnicilor moleculare, confirmarea prin RIBA devine din ce in ce mai putin necesara (exceptie bancile de sange).
Testarea pentru ARN-VHC (prin PCR) confirma diagnosticul si cuantifica numarul de copii virale in sange (viremie). Aproape toti pacientii cu infectie cronica au ARN-VHC detectabil in sange.

Recomandari

Recomandari pentru determinarea anti-HCV:

- diagnosticul de infectie acuta/cronica sau in antecedente cu virusul hepatitei C;
- screening-ul produselor de sange si al donatorilor;

- screening-ul prenatal, in scopul prevenirii transmiterii infectiei la fat.

Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate).

Metoda Se foloseste metoda ELISA. Testul utilizeaza antigene recombinate derivate dintr-o proteina structurala (core) si 3 proteine non-structurale (NS3, NS4 si NS5) ale VHC.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare. Se lucreaza imediat, daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8o C sau la -20o C.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei -  specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian; specimen care contine azida de sodiu.

Stabilitate proba - serul este stabil 5 zile la 2-8o C ; timp indelungat la -20o C ; evitati decongelarea/recongelarea.

Limite si interferente Rezultate fals negative pot fi intalnite la imunodeprimati (HIV pozitivi), pacienti cu insuficienta renala, crioglobulinemie mixta esentiala, in caz de congelari si decongelari repetate sau depozitare prelungita a esantioanelor de sange.
Rezultate fals pozitive, chiar si pentru testele de generatia a 3-a, pot sa apara in boli autoimune (80 % dintre cazurile de hepatita cronica activa autoimuna), poliarterita nodoasa, prezenta de factor reumatoid, hipergamaglobulinemie, paraproteinemie, transfer pasiv de anticorpi, anticorpi antisuperoxid dismutaza (o enzima umana utilizata in procesul de clonare).
Detectarea anticorpilor anti-HCV nu permite distinctia dintre o infectie curenta si o infectie in antecedente. Pentru confirmarea diagnosticului de infectie activa cu virusul hepatitei C este necesara efectuarea ARN-VHC.
Intr-un procent redus de cazuri se poate obtine un rezultat slab pozitiv pentru anti-HCV (analizorul indica o valoare apropiata de valoarea cut-off a pozitivitatii). Laboratorul va comunica astfel de situatii, cu recomandarea de a se verifica specificitatea anti-HCV prin testul de confirmare Western blot.