ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR
Aici gasiti analizele medicale grupate pe categorii precum si detalii generale si specifice pentru categoriile respective.
Selectati o categorie din lista de mai jos:

Dictionar de medicamente online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Dictionar medical online

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Puteti trimite articole cu tema medicala la
adresa de email

Solutie antistress!
Construieste poduri :)

Joc, Construieste podul, Cargo Bridge

Prinde pisica neagra :)
Prinde pisica neagra- Chat Noir - Flash game

Analize medicale de laborator

BENZODIAZEPINE < < Analize medicale explicate



Descriere Benzodiazepinele constituie o clasa de medicamente cu actiune deprimanta SNC larg utilizate in practica medicala datorita efectului anxiolitic, sedativ, miorelaxant si anticonvulsivant. Folosirea lor extinsa se bazeaza pe potentialul scazut de inducere a dependentei fizice si pe frecvente redusa a reactiilor adverse grave. Atunci cand sunt administrate izolat, chiar in doze mari, nu induc un efect inhibitor prelungit asupra SNC. Supradozarea  se produce atunci cand sunt administrate in asociere cu alte clase de medicamente cu actiune centrala sau alcool.
Dupa ingestie benzodiazepinele sunt absorbite, metabolizate si excretate in urina in proportii variabile, datorita diversitatii mari a metabolitilor.
Testul utilizat de laboratorul Synevo se efectueaza pe un analizor automat si consta in determinarea calitativa a benzodiazepinelor in urina, la o concentratie cut-off de 100 ng/mL.

Recomandari Recomandari pentru determinarea benzodiazepinelor in urina:

- suspiciunea unei ingestii excesive de benzodiazepine.

Pregatire pacient Nu necesita o pregatire prealabila.

Metoda Se foloseste metoda imunochimica bazata pe interactiunea cinetica a microparticulelor intr-o solutie ce este masurata prin modificarile in transmisia luminii. Se folosesc doua categorii de reactivi: unul contine anticorpi monoclonali de oaie anti-benzodiazepine, iar al doilea microparticule conjugate cu derivati de benzodiazepine. Daca benzodiazepinele nu sunt prezente in proba, anticorpii liberi se vor lega de conjugatele drog-microparticule si vor induce formarea de agregate. Pe masura ce se intensifica agregarea va creste absorbanta. In prezenta benzodiazepinelor, acestea vor intra in competitie cu conjugatele drog-microparticule pentru legarea anticorpilor liberi, iar agregarea si in consecinta absorbanta vor diminua. Continutul probei in benzodiazepine va fi determinat in functie de valoarea obtinuta pentru o concentratie cut-off cunoscuta a drogului.

Pentru cadre medicale Specimen recoltat - o proba de urina spontana.

Recipient de recoltare - eprubeta pentru urina.

Cantitate recoltata - 10 mL.

Prelucrare necesara dupa recoltare - nu este necesara adaugarea de aditivi sau substante conservante; pH-ul probelor de urina trebuie sa se mentina in intervalul fiziologic 5-8.

Stabilitate proba - probele de urina sunt stabile 3 zile la 2-8° C; daca nu este posibila testarea lor in acest interval de timp, probele vor fi congelate.

Limite si interferente Un rezultat pozitiv indica prezenta benzodiazepinelor, dar nu furnizeaza informatii despre gradul intoxicarii.
Se recomanda ca rezultatele pozitive sa fie confirmate printr-o metoda mai specifica: gaz-cromatografie/spectrofotometrie de masa.
Atentie! Aceasta sectiune are caracter informativ.
Valorile rezultate la interpretarea analizelor pot sa difere de la un laborator la altul.
Garantia unei interpretari corecte poate fi oferita doar de laboratorul care a efectuat analizele.







Benzodiazepine - Analize medicale de laborator - Explicatii analize medicale - valori normale