Principala cale de eliminare a clorului este cea renala, deplasarile sodiului fiind urmate de cele ale clorului, proportional si pasiv, la nivelul tuturor segmentelor nefronului. Pierderea renala de clor este proportionala cu aportul din 24h.

Recomandari pentru determinarea clorului urinar:

- deshidratare;
- monitorizarea administrarii de solutii perfuzabile in perioada postoperatorie;
- monitorizarea efectelor regimului hiposodat;
- evaluarea acidozei metabolice hipercloremice;
- diagnosticul diferential al alcalozei metabolice.

Specimen recoltat
- a) urina din 24 ore; la ora 7 dimineata pacientul urineaza si nu retine aceasta urina, apoi colecteaza intr-un vas de plastic toate emisiunile de urina pana la ora 7 dimineata in ziua urmatoare, inclusiv; se omogenizeaza urina recoltata; se masoara intreaga cantitate, se retin 100 mL in pahar de plastic de unica folosinta pentru urina; nu se folosesc conservanti; ambele recipiente trebuie sa fie bine inchise cu capac, ele se pastreaza la 2–8o C pana in momentul lucrului.
b) o proba de urina spontana (preferabil prima urina de dimineata).

Recipient de recoltare:
a) vas de plastic de 2-3 L si pahar de plastic pentru urina (unica folosinta), pe care se noteaza cantitatea totala de urina din 24 ore;
b) eprubeta pentru urina.

Prelucrare necesara dupa recoltare - nu este necesara.

Cantitatea recoltata:
a) toata urina din 24 ore din care se retine 100 mL;
b) 10mL.

Stabilitate proba - 7 zile la temperatura camerei, 7 zile la 2-8o C si timp indelungat la -20o C.

Determinarea izolata a clorului urinar poate crea confuzii de diagnostic.

Alti factori care produc interferente:
Cresteri- administrare excesiva de ser fiziologic, clorura de amoniu, ingestie de halogeni (bromuri).
Scaderi- dieta hiposodata, ingestia de alcaline, tratamentul cu carbenicilina.