EXUDATUL NAZAL
Examenul microbiologic al exsudatului nazal (secretiei nazale)este metoda de laborator clinic indicata
in depistarea portajului de Staphylococcus aureus
sau Streptococcus pyogenes.
Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica si
alti germeni: meningococ- cu o rata de
portaj de 5-30 %, Streptococcus pneumoniae,
Haemophilus influenzae, serotipul B, Corynebacterium
diphtheriae si chiar
enterobacterii.
Prelevarea probei
- Recoltarea tamponului
nazal se face in mod diferentiat, in functie de scopul
urmarit, de prezenta si locul leziunii.
- Astfel, pentru cercetarea starii de
portaj se introduce tamponul de uz general umectat cu solutie salina izotonica,
in fosele nazale atat cat este posibil si se roteste usor pentru a face posibila
desprinderea secretiei.
-
Atunci cand se constata
leziuni la nivelul vestibulului nazal se procedeaza la ridicarea lobului nazal cu
policele unei maini, restul palmei fiind asezat in fruntea bolnavului. In acest
fel se descopera vestibulele nazale, se indreapta fasciculul de lumina in dreptul
leziunii si se rcolteaza cu tamponul.
-
Cand leziunea este situata
in fosele nazale, recoltarea se face de catre specialist cu speculul nazal prin
rinoscopie anterioara pentru evidentierea zonelor respective(planseul foselor nazale,
meatul inferior si mijlociu, cornetul inferior si mijlociu) si posterioara pentru
evidentierea coanelor si cozilor cornetelor. In acest fel este posibila prelevarea
secretiei din sinusurile adiacente.
-
Se recolteaza, de obicei, un
tampon; in cazul suspiciunii de portaj difteric se recolteaza doua tampoane.
Transportul
Transportul probelor si insamantarea
trebuie realizate in cel mult 2 ore de la prelevare daca nu se utilizeaza medii
de conservare si transport (Stuart/Amies) si in maximum 24 de ore, daca se apeleaza
la acestea.
MODUL DE LUCRU
- Examenul bacteriologic
al secretiei nazale consta in efectuarea de culturi, examenul microscopic nefiind
relevant decat in situatia de portaj de bacil difteric.
- In acest caz se recolteaza doua tampoane, unul servind la efectuarea unui frotiu,
iar celalalt la initierea unor culturi.
- In mod uzual, tamponul
nazal se insamanteaza pe GS si CH.
INTERPRETAREA REZULTATELOR
- Interpretarea examenului
bacteriologic al secretiei nazale este relativ simpla. Flora bacteriana normala
a nasului este redusa ca numar si varietati, fiind dominata de Staphylococcus albus,
difteromorfi. Ocazional poate fi
intalnit Staphylococcus aureus (mai frecvent decat in faringe). Rar pot fi
identificati streptococi hemolitici, enterococi, neiserii nepatogene, Acinetobacter
si Moraxella.
-
Relatia intre agentii etiologici si diferitele boli ale nasului nu este specifica
decat in putine cazuri. Astfel, la nivelul vestibulului nazal, cele mai frecvente
leziuni inflamatorii intalnite sunt foliculitele si furunculoza, de obicei de origine
stafilococica, eczema vestibulara de origine streptococica si impetigo, frecvent
cauzat de o infectie strepto-stafilococica.
- In rinitele bacteriene
sau in rinitele virale suprainfectate, mai frecvent au fost izolati stafilococi
coagulazopozitivi, si ocazional Neisseria menigitidis.
- In rinitele purulente se constata
adeseori o asociere a stafilococului cu pneumococul, iar in cele cu false membrane,
asociere stafilococ, pneumococ si Corynebacterium diphtheriae.
- In bolile cronice ale nasului sunt de amintit ozena si rinoscleromul
in etiologia carora sunt acreditati germenii Klebsiella rhinoscleromatis
si Klebsiella ozaenae.
- La copiii mici sau nou-nascuti
se pot izola din secretia nazala germeni variati. In majoritatea cazurilor acestea
reprezinta, de fapt, o localizare a germenilor la acest nivel, in cadrul unei boli
generale.
Informatii specifice Focus
ParametruValori normaleUM
Exudat nazal - cultura
Atentie! Aceasta sectiune are caracter informativ.
Valorile rezultate la interpretarea analizelor pot sa difere de la un laborator la altul.
Garantia unei interpretari corecte poate fi oferita doar de laboratorul care a efectuat analizele.