Descriere Magneziul este un element care, desi se gaseste in proportie mica in organism (0,05 % din greutatea totala a corpului), prezinta mare importanta din punct de vedere structural si functional.
70 % din cantitatea totala de magneziu a corpului uman (cca. 14 g) se afla in compozitia oaselor impreuna cu Ca si P, iar restul este distribuit in tesuturile moi (in special muschii scheletici) si in diverse fluide. Aproximativ 1 % se afla in plasma, 25 % fiind legat de proteine, restul ramanand sub forma ionizata Mg2+. In eritrocite cantitatea de Mg este apreciabila, cca. 5.2 mEq/L. In ceea ce priveste distributia celulara a magneziului, majoritatea se afla in mitocondrii si nucleu. In afara de rolul sau plastic de constituent al oaselor si al unor tesuturi moi, Mg indeplineste numeroase roluri functionale printre care si acela de activator al unor enzime (peste 300 enzime, implicate in metabolismul carbohidratilor, sinteza proteinelor si acizilor nucleici, cea mai cunoscuta fiind Na+/K+ATP-aza).
Impreuna cu ionii Na+, K+ si Ca2+, magneziul regleaza excitabilitatea neuromusculara si mecanismul coagularii.
Actiunile calciului si magneziului sunt strans legate intre ele, deficitul unuia dintre aceste elemente influentand semnificativ metabolismul celuilalt (magneziul este necesar atat pentru absorbtia intestinala cat si pentru metabolismul calciului). In celula musculara magneziul actioneaza ca antagonist al calciului. Deficitul de magneziu va genera mobilizarea calciului din oase, fiind posibila aparitia de calcificari anormale la nivelul aortei si rinichiului. De aceea este recomandat sa se ia in considerare nivelul calciului cand se evalueaza nivelul magneziului. De asemenea, hipomagneziemia se asociaza cu hipopotasemia in 60 % din cazuri.
Din punct de vedere clinic, deficitul de magneziu determina afectiuni neuromusculare (slabiciune musculara, tremor, tetanie si convulsii), iar la nivelul cordului poate genera aritmii.

Semne ale cresterii nivelului magneziului seric:
- deprimarea activitatii neuromusculare, hipotensiune arteriala (>4-6 mg/dL),
- deprimarea SNC (>6-8 mg/dL),
- greata, varsaturi, flash-uri cutanate (> 6 mg/dL),
- hiporeflexie, somnolenta (>8mg/dL),
- coma (12-17 mg/dL),
- modificari ECG (>10 mg/dL),
- bloc atrioventricular complet (30 mg/dL),
- stop cardiac (34-40 mg/dL).

Recomandari Recomandari pentru determinarea magneziului:

- evaluarea functiei renale;
- iritabilitate neuromusculara;
- aparitia unei hipocalcemii neexplicate;
- prezenta unei hipokaliemii refractare la suplimentarea de potasiu;
- diverse afectiuni cardiace (insuficienta cardiaca, hipertrofie ventriculara stanga, aritmii ventriculare);
- tratament digitalic;
- monitorizarea pacientilor care primesc tratament cu tiazide, diuretice de ansa, aminoglicozide, ciclosporina si alte medicamente nefrotoxice;
- sindroame de malabsorbtie, abstinenta de la alcool, nutritie parenterala.

Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate, cel putin 4 ore).

Metoda Se foloseste metoda spectrofotometrica (colorimetrica).

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos cu urmatoarele recomandari:
- recoltarea se va efectua in pozitie culcata, deoarece in ortostatism nivelul magneziului seric creste cu 4 %;
- se va evita staza venoasa cu garoul;
- nu se vor folosi manusi pudrate cu talc (contine stearat de magneziu);
- se spala manusile cu jet de apa, fara sapun sau detergenti).

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se centrifugheaza proba si se separa serul cat se poate de repede; se analizeaza imediat; daca acest lucru nu este posibil, se stocheaza serul la temperaturi cuprinse intre 2-8o C sau se congeleaza -18o .

Volum proba - minim 1 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 2 zile la temperatura camerei; 7 zile la 4-8o C ; o luna la -20o C.

Limite si interferente In starile asociate cu deficit de magneziu valorile magneziul urinar se reduc inaintea celor serice. Nivelurile serice de magneziu pot ramane normale, chiar in prezenta unei depletii de pana la 20 % a rezervelor totale ale organismului.

Interferente cu medicamente:
Cresteri:
- antiacide alcaline, amilorid, aminoglicozide, aspirina (tratament prelungit), calcitriol, cefotaxim, felodipina, litiu, medroxiprogesteron, progesteron, saruri de magneziu, tacrolimus, triamteren.

Scaderi:
- albuterol, amfotericina B, azatioprina, cisplatin, ciclosporina, contraceptive orale, digoxin, diuretice (acid etacrinic, furosemid, tiazide), doxorubicin, gentamicina, haloperidol, gluconat de calciu, neomicina, insulina (doze mari in coma diabetica), laxative (abuz cronic), pamidronat, pentamidina, prednisolon, tacrolimus, teofilina, tobramicin, zalcitabin.

Interferente analitice
Hemoliza interfera prin eliberarea Mg din eritrocite, generand rezultate fals crescute. Bilirubina poate determina rezultate fals scazute.